Uncategorized

Ţara îşi plânge Regina

Imagine de la funeralii

Ţara îşi plânge — Detalii actualizate despre Ţara îşi plânge, pe scurt, în articolul de mai jos.

Ţara îşi plânge

Ştirea morţii Reginei Ana a zguduit opinia publică românească. În acest context, merită spus că ultimele Funeralii Regale din România au avut loc la 24 iulie 1938, când Regina Maria a fost condusă pe ultimul drum.

Regina Maria a României a murit pe 18 iulie 1938, la vârsta de 62 de ani.
Iubită de popor, apreciată de monarhiile din Europa şi respectată de oamenii politici ai primelor patru decenii ai secolului trecut, Regina Maria rămâne, pentru România, Icoana de aur a „Grădinii Maicii Domnului”.

Ţara îşi plângea Regina, şi atunci, ca şi acum
Ţara îşi plângea Regina şi atunci ca şi acum
Regina s-a îmbolnăvit în vara anului 1937, însă tratamentele la care a fost supusă – în România, Italia şi Germania – nu au avut niciun efect. Potrivit doctorului ei personal, Maria suferea de cancer pancreatic, însă diagnosticul oficial a fost de ciroză.

Imagine de la funeraliiLa începutul lunii iulie 1938, Regina se afla la tratament la Dresda. Simţind că nu mai are mult de trăit, Maria a cerut să se întoarcă în România. Drumul înapoi către ţară a epuizat-o şi mai mult, după ce Regele Carol al II-lea n-a acceptat pentru ea un transport cu avionul, obligând-o la o lungă călătorie cu trenul. Astfel, Regina Maria a murit la scurt timp după ce a ajuns la Sinaia.

„24 iulie 1938… Capitala, ţara întreagă este în mov… culoarea ei… Trecută la cele veşnice, Regina Maria, pusă pe un afet de tun, traverseazã oraşul într-o linişte apăsătoare. (…) În spatele sicriului, calul său în ale cărui scări se aflau cizmele întoarse. Funeralii de soldat. De fapt, aceasta a fost Regina Maria: ultimul soldat luptând pe ultima bucată de pământ românesc liber.” (Guy Gauthier: „Missy, Regina României”).

Mirela NEAGOE

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

Mirela Neagoe Mirela Neagoe

Un Comentariu

  1. hai domnule lasati ne cu zguduitul opiniei publice! lumea nu mai poate de trai greu ,neajunsuri pensii si salarii mici si se mai zguduie de moartea astia care de fapt regina n a fost nici macar ex regina nu i putem zice! de mult ce ne a iubit nici macar sa vorbeasca in limba romana nu stia! nu mai exagerati! in rest dumnezeu s o ierte! consider ca nu ne a facut nici rau dar nici mare lucru pentru noi romanii asa cum incearca presa sa scoata in evidenta! lasati ne in durerea noastra!

Comentariile sunt închise.