La trei luni şi o zi de la învestire, Guvernul PNL condus de Ludovic Orban a fost demis în urma votului dat în Parlament la moţiunea de cenzură iniţiată de PSD.
Pentru căderea Guvernului au fost exprimate 261 de voturi, în condiţiile în care erau suficiente doar 233. 138 de aleşi au votat împotrivă. Adoptarea moţiunii de cenzură este un prim pas pentru anticipatele pe care le doresc PNL şi USR, acesta fiind şi motivul pentru care Guvernul a forţat, într-un fel, nota, asumându-şi răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi.
Guvernul Ludovic Orban – aflat în funcţie din 4 noiembrie 2019 – este astfel demis, iar proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi este considerat respins, adică alegerea primarilor se va face în continuare în urma unui singur tur de scrutin.
„S-a intrat în normalitate!”
„Consider că s-a intrat, astfel, în normalitate! În trei luni, Guvernul Orban a lucrat doar în favoarea unor mici sau mari grupuri de interese, fără să îi pese de cetăţeni. Nimeni nu a protestat, nimeni nu a ieşit în stradă, deşi s-au luat măsuri strigătoare la cer, precum cea legată de privatizarea sistemului de sănătate. Moţiunea de cenzură a fost un rezultat firesc al modului dezastruos în care PNL şi preşedintele Iohannis au guvernat”, ne-a declarat Ion Mânzână, preşedintele PSD Argeş.
„Un pas calculat”
„Ce s-a întâmplat la moţiune a fost un pas calculat al PNL. Dorinţa transparentă a PNL a fost aceea de a se ajunge la alegeri anticipate. Aşa este normal, deoarece nu poţi guverna decât dacă ai o majoritate care să îţi asigure echilibru, siguranţă. Or, în condiţiile actuale, PSD bloca în Parlament orice iniţiativă de reformă a PNL”, ne-a declarat Adrian Miuţescu, preşedintele PNL Argeş.
Ce urmează?
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a spus ieri după moţiune că va vorbi cu liderul Pro România, Victor Ponta, să meargă la Cotroceni cu o propunere comună de premier. Potrivit Constituţiei, Parlamentul poate fi dizolvat de preşedinte dacă respinge două propuneri de învestitură a unui nou Guvern în termen de 60 de zile. În cazul în care toţi paşii legali ar fi îndepliniţi, liberalii vor ca alegerile anticipate să aibă loc odată cu localele, în iunie.