Un poliţist, Ionuţ Rasica, i-a transmis un mesaj dur deputatului de Argeş al PSD Cătălin Rădulescu după ce acesta a spus ca medicii să dea salariile înapoi, iar profesorii să plece la fructe în străinătate, pentru că au votat împotriva PSD. Mesajul poliţistului a devenit viral pe Internet. Printre altele, omul legii îi transmite deputatului că îşi câştigă salariul prin muncă, nu prin vot.
„La noi, ieşirea din închisoare a unui infractor care nu a terminat de ispăşit pedeapsa se numeşte evadare şi e cel mai usturător eşec profesional, la voi se intitulează „recurs compensatoriu” şi e un triumf. Pentru noi, infractorii aflaţi în libertate sunt prilej de alertă, n-avem linişte până nu-l prindem, pentru voi e un deziderat, n-aveţi linişte până nu îi daţi definitiv drumul. În mâinile pe care noi le încătuşăm, voi încredinţaţi demnităţi înalte ale statului. Ziua noastră de muncă tinde neîncetat spre aplicarea legislaţiei penale, a voastră, spre masacrarea ei. Noi ne zbatem să recuperăm prejudiciile, voi vă căzniţi să le disimulaţi în cimitire, bungalow-uri şi pereţi. Noi întemniţăm hoţii, voi îi amnistiaţi”, a mai spus poliţistul.
5 Comentarii
Anonim
Cine zicea că milițienii …”e proşti” , da’ parlamentarii …”e deştepți” ?! Că …când vine vorba…”e ezact pe… dos” !? !!!…
Anonim
Domnu’ polițist jură-te că spui adevărul. Așa, în teorie, oricine este sfânt.
sustinator psd
Cred ca domnul Ragalescu are probleme intre urechi.Ce sa-i faci,prostu-i prost si dupa alegeri !
Anonim
Domnu Cătălin zis mitraliera sal urmezi pe Dragnea
Anonim
…sal…hmm! Salată de gramatică! Băăă, mai puneți mâna pe carte!