Un nou loc de vizitat în Pitești! Zona Lac, un spațiu modern și atractiv pentru toată vârstele.
Primăria Municipiului Pitești, prin Administrația Domeniului Public, a efectuat recepția la finalizarea lucrărilor de reabilitare a Grădinii Zoologice, etapa a II-a, proiect care a vizat Zona Lac. Demarat în luna martie 2024 și finalizat în luna octombrie 2024, proiectul a fost realizat de către SC DACOROM COMPANY SRL, având o valoare de 925.021,83 lei, fără TVA .
Lucrările executate în această etapă au inclus:
• Consolidarea malului lacului existent pentru a crește siguranța și stabilitatea acestuia;
• Amenajarea aleilor din zona volierelor, facilitând accesul vizitatorilor și îmbunătățind aspectul peisagistic;
• Amenajarea volierelor și a anexelor dedicate păsărilor, oferindu-le un habitat adecvat și condiții îmbunătățite de îngrijire;
• Amenajarea unui alpinariu, care a adăugat un element educativ și estetic deosebit în cadrul Grădinii Zoologice.
Desfășurat pe o perioadă de 7 luni, proiectul contribuie la protejarea mediului natural și la îmbunătățirea habitatelor animalelor, zona reabilitată punând în valoare frumusețea naturii și oferind un spațiu modern, atractiv și sigur pentru toate categoriile de vizitatori.