
Un accident rutier grav s-a produs pe DN7, în localitatea Racovița, județul Vâlcea, unde trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune puternică. În urma impactului, unul dintre vehicule, înmatriculat în Sibiu, a fost proiectat în afara carosabilului, în apropierea unei căi ferate.
Intervenție contracronometru
Trei persoane au fost rănite în urma accidentului. Printre acestea, șoferul autoturismului înmatriculat în Sibiu a fost găsit în stare de inconștiență, fiind resuscitat la fața locului de echipajele medicale.
De asemenea, salvatorii au intervenit pentru extragerea unei persoane rămase încarcerate. Victima a fost scoasă dintre fiarele contorsionate și predată echipajelor medicale, în stare gravă. Manevrele de resuscitare au fost începute imediat, potrivit informațiilor transmise de IPJ Vâlcea.
Pentru sprijin suplimentar, a fost solicitat și un elicopter SMURD din județul Dolj.
Cum s-a produs accidentul
Din primele verificări ale anchetatorilor, un bărbat de 53 de ani, din județul Ilfov, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în colizi une frontală cu un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani, din județul Sibiu.
În urma impactului, mașina condusă de tânăr a fost aruncată în afara carosabilului, în apropierea căii ferate.
Accidentul s-a soldat și cu rănirea unei pasagere de 23 de ani, aflată în autoturismul din Sibiu, precum și a unei alte pasagere din celălalt vehicul implicat.
Trafic blocat pe DN7
Centrul Infotrafic al Poliției Române a anunțat că traficul rutier pe DN7, între Râmnicu Vâlcea și Sibiu, în zona localității Tuțulești, a fost complet blocat în urma accidentului.
„Unul dintre autovehicule a fost proiectat în afara carosabilului, lângă calea ferată. Circulația este oprită în ambele direcții și se estimează reluarea normală după ora 16:00”, au transmis reprezentanții Infotrafic.
Sursa: seintamplainvalcea.ro



























