Primul mini-concediu din acest an l-am petrecut în zona Moeciu – Bran. E mult spus petrecut, fiindcă drumurile din judeţ, dar şi cele ale vecinilor noştri braşoveni nu-ţi dau motive de bucurie. Să „evadezi” din Piteşti păstrându-ţi calmul şi buna dispoziţie e o încercare dificilă, însă nu imposibilă. Pur şi simplu acceptă ideea că fierul cu care te deplasezi va avea de suferit din cauza gropilor şi denivelărilor, dar, în cele din urmă, nu e decât un fier pe roţi care costă mai mult sau mai puţin.
Mai dureros e când constaţi că nici de-a lungul firului, ba drept, ba cu multe serpentine, cu munţi şi văi, peisajul de iarnă primăvăratică e îmbâcsit de lucrări prost executate, de clădiri părăginite şi de şantiere care nu se mai închid. Cum e, de pildă, la Câmpulung, acolo unde Piaţa Primăriei se modernizează şi va face probabil notă discordantă cu restul municipiului, lăsat de izbelişte. Pe Bulevardul Pardon au fost amplasate nişte corturi de plastic unde comercianţii vor vinde mărţişoare şi alte suveniruri de primăvară. Zona arată ca o tabără de nomazi, retraşi la odihnă în mijlocul drumului ca să nu le pice în cap cărămizile de pe clădirile istorice.
De la Dâmbovicioara şi mai sus, pensiunile miros a sărăcie (şi nu numai), iar dacă te opreşti la o cafea mai bine o savurezi afară, că e mai cald decât înăuntru şi mai… aerisit. Cât despre mâncare, vă sfătuiesc să ronţăiţi mai bine un covrig sau să răbdaţi până ajungeţi la destinaţie, altfel pun rămăşag că prima oprire va fi nu la hotel, ci la farmacie sau la spital.
Interesant e că foarte mulţi proprietari şi-au transformat locuinţele în pensiuni sau oferă cazare pentru, dar de asigurat nu asigură nici minimul de confort. Şi atunci, nu e de mirare că situaţia e neplăcută şi pentru ei, dar şi pentru turişti.
Hei, dar să nu carecumva să credeţi că în unităţile de cazare moderne nu sunt probleme. Aş spune că e mult de lucru şi acolo, dar pe o latură ce nu ţine de confort, de dotări şi servicii. Pur şi simplu am ajuns să cred că e nevoie de angajarea unui ghid care să ţină câteva cursuri de educaţie civică.
Astfel, am avut neplăcerea să fiu trezit la primele ore ale dimineţii de un urlet ca de lup. Copiii au tresărit şi au dat fuga spre balcon să vadă… lupul. Dar urletul nu venea din munţi, ci de la etajul superior al hotelului, acolo unde un individ pleşuv se manifesta în toată neputinţa şi întunecimea minţii sale. Atât a putut, atât a făcut. Treaba e că gălăgia s-a repetat şi seara, până târziu în noapte. Chef cu manele, cu strigăte şi bocăneli. Ceva scandal şi cuvinte urâte pe culoarele hotelului – nu ştiu dacă alţi turişti au fost aceia care s-au dus să-i potolească pe cheflii sau tot ei se certau pe scări.
Cred că în această situaţie telefonul ăla fix pe care nu îl foloseşti niciodată la hotel ar fi fost poate de folos. Nu ştiu ce măsuri se pot lua în asemenea situaţii şi nici nu am avut chef să raportez la recepţie această experienţă neplăcută. Prin urmare, am plecat cu gândul că degeaba te cazezi într-un spaţiu ultramodern, dacă oamenii din camerele alăturate se comportă ca şi cum ar fi în pădure.
Fapt ce explică până la urmă şi comerţul cu lucruri de nimic la poalelele castelului Bran. Oamenii ăia care urlă pe balcon sunt pasionaţi de obiecte istorice fabricate în China, de magneţi cu Dracula şi cărţi de joc cu Spider-Man. Pentru ei, kitsch-ul e operă de artă!
