
Atenție, 17 iunie: ANAF introduce obligație nouă! Amenzile pornesc de la 1.000 lei.
Începând cu anul 2025, și contribuabilii mici au obligația depunerii declarației SAF-T (formularul F406). Aceștia pot opta pentru raportare trimestrială sau lunară.
Termenele de depunere și perioada de grație variază în funcție de tipul raportării, iar nerespectarea acestor obligații atrage amenzi importante.
Termenele pentru depunerea declarației SAF-T în 2025
Contribuabilii care au trimestrul calendaristic ca perioadă de raportare beneficiază de o perioadă de grație de 3 luni pentru prima raportare.
Astfel, declarația pentru trimestrul I din 2025 trebuie depusă până pe 30 iunie 2025 pentru a fi considerată în termen.
Pentru trimestrul II, termenul obișnuit este până la sfârșitul lunii următoare, adică 31 iulie 2025.
Pentru cei cu raportare lunară, perioada de grație este de 6 luni pentru prima lună raportată (ianuarie 2025), calculată de la 1 februarie 2025.
Pentru lunile următoare (februarie – iunie), această perioadă scade progresiv, ajungând la o perioadă maximă de depunere până la 31 iulie 2025 pentru toate declarațiile aferente lunilor respective.
Riscurile neîndeplinirii obligației SAF-T
Nedepunerea declarației SAF-T la termen constituie contravenție și se sancționează cu amenzi între 1.000 și 5.000 lei.
De asemenea, depunerea incompletă sau incorectă atrage amenzi de 500-1.500 lei.
Atenție, firmele mici, inclusiv cele fără activitate, precum și întreprinderile străine cu cod TVA în România, trebuie să respecte aceste obligații.
Citat de Hotnews.ro, contabilul Horațiu Hagiu avertizează că o firmă mică riscă să primească până la 60.000 lei amendă anual, dacă nu respectă regulile SAF-T.
Perioada de grație și corectarea declarațiilor
Legea prevede perioade de grație pentru prima și următoarele raportări, iar depunerea declarației în aceste termene exclude aplicarea sancțiunilor.
De asemenea, corectarea fișierului SAF-T este permisă până la termenul de depunere a următoarei declarații fără amendă.
Dacă corectarea se face ulterior, dar din motive neimputabile contribuabilului, sancțiunile nu se aplică.
În plus, în cazul unei sancțiuni, contribuabilii pot plăti jumătate din amenda minimă dacă achită în 15 zile de la primire.
Termenul de prescripție pentru aceste contravenții este de 5 ani de la data săvârșirii faptei.
Respectarea termenelor pentru depunerea declarației SAF-T este esențială pentru evitarea amenzilor și a complicațiilor fiscale.
Atenție, 17 iunie: ANAF introduce obligație nouă! Amenzile pornesc de la 1.000 lei.