Viteză s-a văzut — Detalii actualizate despre Viteză s-a văzut, pe scurt, în articolul de mai jos.
Viteză s-a văzut

Viteză cum nu s-a mai văzut cu trenul de Piteşti!
Se fac reparaţii cu bani din PNRR pentru linia de tren Bucureşti-Piteşti, urmând să fie introduse trenuri cu motoare pe hidrogen. Apoi vor fi eliminate restricţiile de viteză.
Potrivit CFR Infrastructură, la sfârşitul anului s-a semnat un contract de 690 milioane lei, între constructori din România, Grecia, Austria şi Turcia.
„Sunt lucrări pentru eliminarea restricţiilor de viteză şi reducerea liniei la viteza proiectată, durata fiind de 36 de luni. Linia de tren Bucureşti-Piteşti este una dintre rutele pe care vor circula şi trenurile cu hidrogen pe care vrea să le cumpere Ministerul Transporturilor prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). Finanţarea este asigurată prin PNRR”, au transmis feroviarii naţionali.
În judeţul nostru, trenurile cu hidrogen vor circula pe rutele Bucureşti – Titu – Piteşti – Craiova, respectiv Piteşti – Curtea de Argeş şi retur.
Sursa g4media.ro
Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.
Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

3 Comentarii
George, ti-e greu maica sa scrii despre trenurile Regio Expres de la Noul Mers al Trenurilor? Ca la Pitesti toate trenurile sunt la acest rang si costa 24 lei drumul la Bucuresti? Sau e reclama si suparati pe cineva din primarie?
Nu v-ar fi rusine cu titlurile astea de cancan…aveti despre ce scrie si tot n-o faceti.
Numai ruta Golești – Câmpulung au adus-o la anii 1930 în bătaie de joc!
Poate introduceti si pe ruta Golesti- Campulung, trenuri care sa se ridice la nivelul celor de pe ruta ,Bucuresti- Pitesti.
Comentariile sunt închise.