Mobilizare Argeș femeie — Detalii actualizate despre Mobilizare Argeș femeie, pe scurt, în articolul de mai jos.
Mobilizare Argeș femeie

În această seară, în jurul orei 19:30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Albota au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la dispariția unei femei, de 80 de ani, din Oarja.
Aceasta fusese căutată de către fiica sa, de la momentul la care lipsa i-a fost observată, în această după-amiază, însă fără rezultat, iar pe înserat, aceasta a sesizat dispariția organelor de poliție. În urma mobilizării exemplare, polițiștii, care o cunoșteau pe femeie și pe localnici, au organizat primele căutări, și au reușit chiar ei să o găsească pe femeie, pe raza localității de domiciliu, aceasta fiind dezorientată, dar teafără. Aceasta a fost predată familiei, fiind în afara pericolului.
,,Pentru căutări au fost mobilizați și pompieri, jandarmi, echipa canină cu câinele de urmă, și nu numai, însă acestea nu au mai intrat în dispozitiv, căutările având, din fericire, un rezultat pozitiv rapid. Îi felicitam pe colegii noștri, agent șef principal Catrina Marius și Agent șef principal Crăcea Costin, pentru implicarea de care au dat dovadă.
Recomandări din partea polițiștilor:
încercați să cunoașteți cât mai multe din obiceiurile și locurile frecventate de persoanele vârstnice, în special dacă acestea au mai plecat în trecut, lipsind în mod nejustificat de la domiciliu;
în situația în care asemenea persoane pleacă, sesizați plecarea acestora din timp, pentru a crește șansele de găsire a persoanei înainte de a suferi leziuni;
când aveți o rudă sau cunoștință vârstnică, ce locuiește singură sau în zone izolate, asigurați-vă că este vizitată periodic de o persoană de încredere”, transmite IPJ Argeș.
Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.
Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.
Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.
