Actualitate

Urgență maximă în Argeș: Incendiu cu victime. Un minor a suferit arsuri

Urgență maximă în Argeș: Incendiu cu victime. Un minor a suferit arsuri
IncendiuButelie01 1

Urgență maximă în Argeș: Incendiu cu victime. Un minor a suferit arsuri

În această dimineață, pompierii ISU Argeș au fost sesizați cu privire la un incendiu izbucnit într-o gospodărie din comuna Leordeni, satul Glâmbocata.

Au intervenit pompierii de la Garda de Intervenție Topoloveni cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării au constatat că incendiul se manifestă la nivelul camerei centralei.

Între timp, la fața locului a ajuns și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, care a preluat o victimă.

A fost vorba de un minor în vârstă de aproximativ 12 ani, cu arsuri la nivelul membrelor inferioare. Acesta a fost transportat la spital de echipajul SAJ.

Totodată, echipajul SMURD a preluat o persoană de masculin, în vârstă de aproximativ 30 de ani, cu arsuri superficiale.

Cauzele izbucnirii incendiului sunt în curs de stabilire.

UPDATE: „La ajungerea echipajelor de intervenție, în camera centralei era fumegație densă. Colegii noștri au aerisit încăperea și au înlăturat efectele negative ale incendiului. Cauza probabilă de izbucnire a acestuia este focul deschis în spații închise.”, a transmis ISU Argeș.

Foto descriptiv

Asistent Ziarul Argeșul

George OlteanuGeorge Olteanu