ȘI-A AGRESAT IUBITA — Detalii actualizate despre ȘI-A AGRESAT IUBITA, pe scurt, în articolul de mai jos.
ȘI-A AGRESAT IUBITA
Judiciariştii Biroului Urmăriți din cadrul Serviciul de Investigații Criminale Argeș, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Olt şi cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș şi Olt, au depistat un tânăr de 22 de ani, din Piteşti, faţă de care Tribunalul Argeş a dispus înlocuirea măsurii preventive dispuse anterior, cu cea a arestării preventive pentru 30 de zile.

Cel în cauză se afla sub măsura arestului la domiciliu, care a fost înlocuită de instanţă ca urmare a încărcării în mod repetat, fiind identificat de polițiști pe raza localității Colonești, județul Olt.
Tânărul a fost încarcerat. Este vorba despre Răzvan Constantin Grigore, care a avut certuri repetate cu fosta prietenă. Aşa cum am relatat la momentul potrivit, pe 16 iunie şi-a agresat iubita, în noaptea de 20/21 iunie i-a avariat maşina, iar pe 13 ulie a fost prins în flagrant de poliţiştii din Ştefăneşti după ce îi furase tinerei telefonul mobil şi portofelul cu bani.
Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.
Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.
