RROM AMENDAT INTRODUS — Detalii actualizate despre RROM AMENDAT INTRODUS, pe scurt, în articolul de mai jos.
RROM AMENDAT INTRODUS
Ieri, agenţi ai Secţiei de Poliţie Rurală Bascov au intervenit la o stare conflictuală, pe raza localităţii Merişani. Un tânăr de 21 de ani, aflat în izolare la domiciliu şi implicat într-un scandal cu alte şase persoane, a părăsit incinta gospodăriei, fapt pentru care a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă in valoare de 5.000 de lei, totodată fiind introdus în carantină instituţionalizată.

Ceilalţi indivizi care au fost implicaţi în conflict, şase la număr, au fost amendaţi contravenţional cu 2.000 de lei fiecare, conform prevederilor ordonantei militare in vigoare. Cu privire la situaţia acestora a fost înştiinţată Direcţia de Sănătate Publică, pentru a dispune măsura izolării la domiciliu.
Recent, tot la Merişani, poliţiştii şi jandarmii au intervenit pentru a sparge o nuntă de rromi care nu ţineau cont de măsurile obligatorii dispuse pe perioada Stării de Urgenţă.
„Reamintim tuturor cetatenilor ca nerespectarea legislatiei in vigoare atrage sanctiuni si, foarte important, necunoașterea legii nu poate fi invocata ca scuza. Tocmai de aceea, recomandam tuturor sa se informeze doar din surse oficiale. De asemenea, va reamintim ca este esential sa fim responsabili, sa constientizam faptul ca suntem parte dintr-o colectivitate, iar actiunile noastre pot afecta comunitatea in care traim.” – a transmis IPJ Argeş.
Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.
Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

4 Comentarii
Si cand or sa plateasca amenzile? Vin in fuga! Nu mai pot ei !
Toti tiganii trebuie impuscati, asa cum incepuse Antonescu! La miarte cu ei!
Se stie de mult situatia romilor din judetul Arges, politia a scapat de mult de sub control rromii din zona, celelate autoritati nu fac nimic in privinta lor unii de frica, altii cumparati etc, fiscul este ca si inexistent nimic din ce au romii nu poate fi justificat nici masinile pentru care nu platesc taxe si impozite nici case nimic, primarii se vand pentru voturi si le dau ajutoare sociale. La munca fortata cu pentru amenzile pe care nu le platesc niciodata pentru taxe si impozite la fel, paziti cu armata sa fim siguri ca fac treaba.
De ce rrom si nu tigan, confuzia este in defavoarea romanilor, oare cand se trece la denumirea de tigan?
Comentariile sunt închise.