Actualitate

Punguţă de doi bani, expusă la Muzeul Judeţean

Punguţă doi bani — Detalii actualizate despre Punguţă doi bani, pe scurt, în articolul de mai jos.

Punguţă doi bani

Punguţă doi baniMuzeul Judeţean prezintă în noiembrie, în cadrul micro-expoziţiei „Exponatul lunii”, o punguţă de bani, din secolul al XVIII-lea, decorată cu mărgele de sticlă, în tonuri de verde, roşu, albastru şi bleu. Piesa cu două săculeţe similare (10 x 6,2 cm) nu provine din povestea lui Ion Creangă, ci face parte din colecţia de numismatică a instituţiei, ne informează specialiştii muzeului. Săculeţele sunt unite cu un manşon prevăzut cu o fentă pentru introducerea monedelor şi se termină cu ciucuri înnodaţi. Obiectul-vedetă a fost realizat, probabil, într-un atelier oriental, fiindcă meşterul anonim a decorat punguţa cu un motiv de factură otomană: vasul cu pomul vieţii stilizat. Printre monedele care ar fi putut fi păstrate într-o astfel de punguţă se numără: paraua, beşlikul, onlukul, galbenul olandez, ducatul sau galbenul unguresc (ughiul) – au circulat şi în spaţiul românesc.

Exponatul lunii poate fi admirat de marţi până duminică, între orele 9-17, la sediul muzeului din strada Armand Călinescu, intrarea fiind liberă.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Asistent Ziarul Argeșul

Mirela NeagoeMirela Neagoe

Un Comentariu

  1. Titlul este total nepotrivit. Ma intreb daca autoarea chiar cunoaste sensul expresiei „de doi bani”. Cat priveste „fenta” din text, cred ca nu mai putem comenta nimic. Inapoi la scoala, doamna Neagoe!

Comentariile sunt închise.