Actualitate

Oficial: Încep lucrările de modernizare a barierei din Lânăriei

Oficial Încep lucrările — Detalii actualizate despre Oficial Încep lucrările, pe scurt, în articolul de mai jos.

Oficial Încep lucrările

Oficial Încep lucrările
C08F5F64 12B1 4287 BAC1 357C3976BA3B

“Schimbarea barierei și îmbunătățirea traficului în zonă au fost în atenția mea de când am venit în primărie, am făcut toate demersurile, am urmărit și insistat să deblocăm o situație care trenează de ani de zile! Am reușit!

Nu am răspuns, săptămânile trecute, atacurilor verbale nefondate ale celor care m-au catalogat în fel și chip pentru că n-a fost gata bariera până la sfârșitului lui 2021, din două motive: pentru că am înțeles că, după 30 de ani de așteptare, răbdarea este prea încercată și oamenii nu mai cunosc buna-credință, dar și pentru că este evident că cei mai mulți nu cunosc, de asemenea, procedurile administrative, legale etc.

Bariera nu este proprietatea municipalității, o repet, însă am reușit să mobilizăm decidenții și să începem schimbarea zonei! Lucrările vor începe luni, 31 ianuarie, la ora 12:00!”, transmite primarul Cristian Gentea.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

Olga AndronachiOlga Andronachi

Un Comentariu

  1. Toată lumea se mira de măsurile luate de primărie ( primar ), privind semnele de circulație obligatorii montate in Gavana, si nu numai, practic nu au nicio logica, din contra sa aglomerat circulația pe alte trasee, în timp ce asa cum erau înainte era f bine, care este rezultatul logic, tare a-si dori să-l cunosc, toata lumea se mira, nu a-ti consultat oamenii din zona, măsurile sunt lipsite de orice logica, sunteti de poveste, toata lumea va vorbește de rau, suportăm prostia unora fără minte.

Comentariile sunt închise.