locomotivă luat foc — Detalii actualizate despre locomotivă luat foc, pe scurt, în articolul de mai jos.
locomotivă luat foc
O locomotivă a luat foc în Argeș.

Update: Azi dimineaţă, o locomotivă a luat foc în stația Argeșel din Câmpulung. Au intervenit pompierii de la Detașamentul Câmpulung cu două autospeciale, iar în sprijin s-au deplasat și pompieri de la Detașamentul Mioveni cu încă o autospecială, precum şi o ambulanţă SMURD pentru asistență medicală la nevoie.
Incendiul se manifestă în zona motorului şi nu au fost victime, iar în momentul sosirii echipele profesioniste au constatat că erau degajări de fum, fără flăcări vizibile. Locomotiva avea ataşate nouă vagoane, primele două de lângă aceasta fiind goale, iar celelalte şapte erau încărcate cu cărbune. În urma incendiului s-a constatat că a ars instalația electrică de la compartimentul motoarelor, cauza probabilă de izbucnire fiind de natură electrică.
Știrea inițială
Incendiu la o locomotivă, în stația Argeșelu din Câmpulung. Intervin pompierii de la Detașamentul Câmpulung, iar în sprijin se deplasează și pompieri de la Detașamentul Mioveni. Pentru asistență medicală la nevoie a fost alocat un echipaj SAJ.
Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.
Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.
Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.
