Actualitate

Ne-a părăsit cel ce a fost un Beethoven al taragotului, maestrul Dumitru Fărcaş

Ne-a părăsit cel — Detalii actualizate despre Ne-a părăsit cel, pe scurt, în articolul de mai jos.

Ne-a părăsit cel

Ne-a părăsit celDe azi încolo, muzica populară românească nu va mai fi cum a fost, prin dispariţia subită a celui ce a fost un adevărat Beethoven al taragotului, maestrul Dumitru Fărcaş.

S-a născut acum 80 de ani (împliniţi în mai) în satul Groşi, de la lângă Baia Mare, un sat de unde au mai plecat alţi câţiva mari taragotişti: Dan Gâdea, Dumitru Dobrican, Ioan Berci.

A învăţat de mic să cânte la fluier. Declicul s-a produs atunci când a întâlnit prima dată în viaţă, copil fiind, taragotul.

A învăţat să cânte la el ca autodidact.

A absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, specializarea oboi. Un instrument foarte asemănător taragotului, de altfel.

Din 1960 până în 1962 a lucrat la Ansamblul Folcloric „Maramureşul” din Baia Mare, apoi a preluat Ansamblul „Mărţişorul”, al Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca, pe care l-a condus şi îndrumat până la moarte.

Şi alături de care a scris pagini nepieritoare în cartea folclorului românesc.

Dincolo de interpretarea sa unică, graţie căreia a devenit incontestabil intâiul taragotist al ţării, Dumitru Fărcaş mai are un merit uriaş: a făcut din acest instrument cu origini medievale maghiare un instrument-emblemă, definitoriu, al muzicii populare româneşti.

A susţinut zeci de spectacole, de-a lungul anilor, pe scene din judeţul nostru, pe lângă mii de altele, pe tot cuprinsul ţării şi pe mapamond.

După Dumitru Fărcaş rămân mii de ore de înregistrări audio-video, câteva zeci de albume editate pe vinil, casete şi CD-uri şi, mai presus de toate, rămâne moştenirea spirituală a unui artist unic.

Dumitru Fărcaş a plecat dintre noi, Taragotul lui, însă, rămâne, ca simbol al folclorului autentic românesc.

 

 

 

 

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Asistent Ziarul Argeșul

Sorin SimionSorin Simion

Un Comentariu

  1. De data aceasta nu i-au mai furat taragotul pe care l-a recuperat,l-au furat pe el şi nu mai avem nicio sansă să-l mai recuperam. Sunt trist .Romania a mai pierdut o valoare,unul dintre ardelenii pe care i-am iubit.Condoleante familiei!

Comentariile sunt închise.