Actualitate

MUZEUL BRĂTIANU DESCHIS AZI OFICIAL LA ŞTEFĂNEŞTI

MuzeuBratianu

MUZEUL BRĂTIANU DESCHIS — Detalii actualizate despre MUZEUL BRĂTIANU DESCHIS, pe scurt, în articolul de mai jos.

MUZEUL BRĂTIANU DESCHIS

Muzeul Brătianu a fost deschis azi oficial, iar de mâine va putea vizitat de publicul interesat. Ministerul Culturii a preluat Vila Florica din Ştefăneşti anul trecut și a introdus-o în circuitul turistic transformând-o în muzeu care poartă denumirea mai sus menţionată.

La eveniment a participat și prefectul județului Argeș, Emanuel Soare, care a apreciat faptul că un obiectiv atât de important pentru istoria țării a fost redat publicului.

Inaugurarea a avut loc în prezența premierului Ludovic Orban, a ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, a lui Gigel Știrbu, președintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaților și a argeșeanului Adrian Miuțescu, președintele Autorității pentru Administrarea Activelor Statului.

Managerul Mihai Alexandrescu l-a avut alături pe omologul de la Muzeul Național Peleș, Narcis Dorin Ion, care și-a adus contribuția la amenajarea noului muzeu argeșean.

Vila Florica, din Ștefănești, este atestată documentar încă din anul 1829, toţi cei șapte copii ai lui I.C. Brătianu crescând în ea. Domeniul în care a trăit cea mai importantă familie de oameni politici români era compus cândva din conac, fermă, capelă, cramă, gară şi observator astronomic. În casa premierului Independenţei a fost educat viitorul prim-ministru al Marii Unirii, Ionel Brătianu, dar şi reputatul finanţist, Vintilă Brătianu. Pentru dinastia Brătianu, educaţia copiilor a fost mereu o prioritate.

De-a lungul anilor, capela a primit spre odihnă veşnică pe cei mai mulţi dintre membrii familiei Brătianu: Ion C. Brătianu (1821-1891), Florica Brătianu (1862-1865), Ion I.C. Brătianu (1864-1927), Vintilă I.C. Brătianu (1867-1930), Constantin (Dinu) I.C. Brătianu (1866-1950), Pia Brătianu (1841-1920), Sabina Cantacuzino (1863-1944), Tatiana Niculescu-Dorobanţu (1870-1940), Maria Pillat (1868-1945), Ion Pillat (1891-1945), Gheorghe I. Brătianu (1898-1953), Ioana G. Brătianu (1929-2009), Eleonora Brătianu (1922-2011).

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

George OlteanuGeorge Olteanu

Un Comentariu

Comentariile sunt închise.