Actualitate

Mânzână le cere guvernanților să respecte legea pensiilor

manzana

Mânzână cere guvernanților — Detalii actualizate despre Mânzână cere guvernanților, pe scurt, în articolul de mai jos.

Mânzână cere guvernanților

Ion Mânzînă, președintele PSD Argeș, le cere guvernanților să respecte legea și să majoreze pensiile de la 1 septembrie cu 40%, în contextul în care asociațiile de pensionari anunță că, altfel, vor da în judecată Executivul și vor organiza acțiuni ample de protest în toată țara.

„Pensionarii – cei pe a căror muncă s-a clădit România – afirmă, la unison, că le-a ajuns cuțitul la os. Intenția Guvernului PNL de a nu majora pensiile la 1 septembrie decât cu 10%, deși Parlamentul, la inițiativa PSD, a aprobat o lege de majorare a acestora cu 40%, reprezintă o bătaie de joc la adresa acestor oameni, o acțiune cinică dacă ne gândim la tunurile financiare pe care le-au dat liberalii și acoliții lor în pandemie.

Astfel, asociaţiile de pensionari anunţă proteste de stradă în septembrie şi acţiune în instanţă dacă Executivul nu creşte pensiile cu 40%.

Cele trei organizaţii care au făcut anunțul sunt Federaţia Naţională a Pensionarilor din România, Uniunea Generală a Pensionarilor din România şi Federaţia Naţională „Unirea” a Pensionarilor din România, care susţin că reprezintă interesele a aproape 5 milioane de pensionari. Cele trei federaţii naţionale au organizaţii de pensionari în toate oraşele, municipiile reşedinţă de judeţ, în oraşele din judeţele respective şi într-o serie de localităţi rurale.

Oamenii susțin că au fost „ignoraţi, am putea spune chiar desconsideraţi de către Guvern”.

Respectați legea, domnilor guvernanți! Respectați-i și pe cei care au muncit o viață întreagă și care merită, cu prisosință, un trai mai bun!”, spune Ion Mânzână.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

ArgeşulArgeşul

Un Comentariu

  1. Vorbe de-a surda, sa nu zic de-a proastelea ! Daca chiar ar fi vrut sa faca ce au talalait, ar fi facut-o, dar au facut un circ grotesc ; si-l continua cu nerusinare ! Politica este buna, dar facuta cu bun simt / nu pe invers !

Comentariile sunt închise.