Actualitate

Incendii în două gospodării din Argeș de la prima oră a dimineții

Incendii în două gospodării din Argeș de la prima oră a dimineții
IMG 1376

Incendii în două gospodării din Argeș de la prima oră a dimineții.

În această dimineață, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea a două incendii izbucnite în două gospodării din județul nostru, după cum urmează:

– comuna Bogați, satul Suseni – acționează Garda de Intervenție Topoloveni cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat; 

– comuna Mioarele – intervine Detașamentul Câmpulung cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

În comuna Bogați, la sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 2 mp la arteriala acoperișului unei locuințe, în jurul coșului de evacuare a fumului și prezenta pericol de propagare la întreaga construcție. Pentru localizare și lichidare a acționat și personal din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al localității. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este cos, canal, burlan de fum amplasat ori neprotejat termic față de materialele combustibile.

În comuna Mioarele a fost vorba despre un incendiu izbucnit la o casă bătrânească, nelocuită. În urma evenimentului au ars un zid construit preponderent din materiale combustibile și pardoseala unei încăperi, pe o suprafață de aproximativ 15 mp. Nu au fost înregistrate victime. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este fumatul în locuri neprotejate corespunzător.

Foto: descriptiv

Asistent Ziarul Argeșul

ArgeşulArgeşul