Actualitate

ACUM: Nicolescu şi Drăghici, achitaţi în dosarul „Consultanţa”

ACUM Nicolescu Drăghici — Detalii actualizate despre ACUM Nicolescu Drăghici, pe scurt, în articolul de mai jos.

ACUM Nicolescu Drăghici

ACUM Nicolescu Drăghici
Mircea Drăghici şi Constantin Nicolescu

După patru amânări, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, acum, achitarea deputatului Mircea Drăghici, secretar al Camerei Deputaţilor, şi a lui Constantin Nicolescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, în dosarul „Consultanţa”. Astfel, instanţa supremă a respins cererea procurorilor DNA de condamnare a celor doi la câte şapte ani de închisoare cu executare, dar şi aplicarea unui spor de pedeapsă de doi ani, motivând că aceştia nu şi-au recunoscut fapta, şi confiscarea sumei de 430.000 lei. Decizia instanţei de fond nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Vă reamintim că Nicolescu şi Drăghici sunt acuzaţi de DNA Piteşti de abuz în serviciu cu privire la mai multe contracte de consultanţă. În acelaşi dosar mai sunt judecaţi 38 de actuali şi foşti primari sau viceprimari ai unor comune din Argeş, toţi membri ai PSD, de asemenea pentru abuz în serviciu, dar şi Iulian Cioflan, fost director executiv al Agenţiei de Implementare a Proiectelor Argeş, precum şi două reprezentante ale SC European Project Consulting SRL din Bucureşti. Acestea sunt Onela Carmen Oană şi Aida Petronela Catană, acuzate de comiterea a 13, respectiv 26 de infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Asistent Ziarul Argeșul

Val. NicolauVal. Nicolau

2 Comentarii

  1. intreb si eu ca simplu cetatean averile de le au aceste persoane cum le au facut ? cred ca prin munca cinstita!

Comentariile sunt închise.