ULTIMA ORĂ

Zeci de echipaje intervin toată noaptea în Pitești. Primarul Cristian Gentea anunță

IMG_6752

Zeci de echipaje intervin toată noaptea în Pitești. Primarul Cristian Gentea anunță.

Primarul Cristian Gentea a transmis în urmă cu puțin timp un mesaj privind acțiunile de deszăpezire care vor avea loc în municipiul Pitești pe tot parcursul nopții.

Primarul Gentea, mesaj de ultim moment

“De câteva minute, m-am întors dintr-un alt tur al orașului pentru a mă asigura că suntem prezenți peste tot, iar circulația este fluentă, sigur, în condițiile date! Însuși prefectul județului Argeș, dl. Dragoș Predescu, a remarcat acest lucru și mi-a mulțumit.

Sunt zone unde, deși s-a intervenit, ninsoarea continuă să creeze probleme noi. Tocmai de aceea, echipele ADP, Salubritate și Salpitflor vor acționa toată noaptea, iar Poliția Locală va semnala fiecare sesizare și va sprijini cetățenii, așa cum deja a făcut-o în această seară pe străzile Ovid Densușianu și Ștefan Ciobanu.

Le mulțumesc tuturor și vă asigur că facem tot ce este posibil pentru a diminua disconfortul creat de condițiile atmosferice. Este un episod scurt de iarnă autentică și îl vom depăși cu bine!”, încheiat Primarul Cristian Gentea.

Acțiuni de deszăpezire în Pitești

Pregătite din timp pentru precipitațiile anunțate sub formă de ninsoare, echipajele de deszăpezire ale secției de salubritate stradală, din cadrul societății Salubritate 2000 S.A., împreună cu A.D.P. Pitești și Salpitflor Green SA, au acționat permanent, începând de sâmbătă, 15.02.2025, pe arterele principale și pe cele adiacente ale municipiului Pitești.

  • S-a intervenit cu 15 utilaje de deszăpezire (cu lamă și sărăriță);
  • S-au folosit 482 tone de material antiderapant, începând de sâmbătă, 15.02.2025, până astăzi, 17.02.2025, ora 13:00;
  • Se acționează în continuare, cu material antiderapant, pentru menținerea traficului rutier și pietonal, intervenind cu prioritate pe arterele principale, pe pante, pe rampe, la trecerile de pietoni, în stațiile de autobuz și pe trotuare.

Fiind anunțate în continuare ninsori, echipele Salubritate 2000 SA, ADP Pitești și Salpitflor Green SA sunt pregătite să intervină.

Circulați cu atenție!

Facem apel către conducătorii auto să circule cu atenție și să contribuie la evitarea blocajelor, prin parcarea mașinii cu discernământ și prin păstrarea benzii întâi libere pentru intervenția mai ușoară a mașinilor și a utilajelor.

Zeci de echipaje intervin toată noaptea în Pitești. Primarul Cristian Gentea anunță.

Asistent Ziarul Argeșul

ArgeşulArgeşul

9 Comentarii

  1. O nesimtire crasa din partea autoritatilor.
    Ninsoare de 10 cm si strazile sunt albe.
    Drumarii circula cu lamele ridicate ca sa nu consume motorina…
    Sa va fie rusine!

  2. Sa va fie rusine, sunteti „buze maro” , cica presa libera, voi astia de ati scris articolul ati iesit aseara din casa? Ii aduceti elogii lui gentea (scris special cu g mic ca nu merita). oricum cred ca „asta” a vizitat al oras sau vorbesti din amintiri. Aseara la ora 20, de la la Calea Bucuresti pana la Tg din Vale era alb tot, nici macar nu trecuse vreun utilaj sa imprastie ceva, sa incerci sa urici pe platou in prundu…. o adevarata aventura sau numai daca aveai 4×4, nu era dat cu nimic, au fost ciocniri in lant pe panta la „Romaria”, Noroc cu lumea din jur, care ajutau la impins masini.

  3. Drumurile dintre blocuri nimic, am ajuns sa nu mai putem iesi din parcare, zona prundu, terenurile de tenis, nu a venit nici un utilaj.
    Rusine dl Gentea!!

Comentariile sunt închise.