Formula 1 pe Drumul Expres Piteşti-Craiova. 100 de persoane prinse în fapt de polițiști!
O competiţie de drifturi a fost descoperită de poliţiştii din Olt. Este vorba despre o adunare neautorizată care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică într-o parcare de pe Drumul Expres 12 pe sensul Piteşti-Craiova. La faţa locului au fost găsite zeci de maşini, scrie Mediafax.
Potrivit IPJ Olt, sâmbătă, în jurul orei 23.00, „poliţiştii Serviciului Rutier Olt s-au sesizat din oficiu cu privire la desfăşurarea unor activităţi ilegale în parcarea Drumului Expres 12 (km 55, pe sensul Piteşti-Craiova), unde mai mulţi tineri conduceau autoturisme în mod agresiv, efectuând manevre de derapare controlată”.
Întreceri ilegală, transmisă live
Poliţiştii au aflat despre adunare dintr-o filmare publicată pe reţelele de socializare.
„Având în vedere că, dintr-o filmare postată pe o reţea de socializare, reieşea că în parcarea respectivă se află aproximativ 100 de persoane şi în jur de 50 de autoturisme, la faţa locului au intervenit mai multe echipaje ale poliţiei rutiere, luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt, precum şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt. În momentul sosirii primelor echipaje, persoanele nu mai desfăşurau niciun fel de activitate”, au transmis poliţiştii.
Unul cu permisul suspendat, altul drogat
În urma verificărilor, un tânăr de 27 de ani, din comuna Găneasa, a fost identificat conducând un autoturism, deşi avea dreptul de a conduce suspendat. În acest caz, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Un alt tânăr de 19 ani, din comuna Oporelu, a fost testat pozitiv cu aparatul pentru depistarea substanţelor interzise. Acesta a fost dus la o unitate medicală pentru prelevarea mostrelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenţei substanţelor interzise în organism, au precizat poliţiştii.
Formula 1 pe Drumul Expres Piteşti-Craiova. 100 de persoane prinse în fapt de polițiști!