Eveniment deosebit de important într-o comună din Argeș. Ce promisiuni s-au făcut.
Astăzi, în comuna Corbi a avut loc unul dintre cele mai importante evenimente ale comunității. Este vorba despre ședința de constituire a noului Consiliu Local.
Noua structură a Consiliului Local Corbi este următoarea:
- Bădescu Bogdan-Mihai – PSD
- Baciu Virgil – PNL
- Bădescu Mihai – PNL
- Dragomir Ionel – PNL
- Groșanu Valentin – independent
- Iordache Ioan-Bogdan – USR
- Lupu Gheorghe – PSD
- Mucenic Ion-Adrian – PNL
- Nica Ionuț – PSD
- Oancea Ion – PNL
- Păunescu Sorinel – AUR
- Săvescu Ion – PSD
- Zaharia Marian – PSD
În cadrul evenimentului, primarul Constantin Mogaru a declarat:
Este un moment de profundă recunoștință și totodată de angajament față de toți cei care au avut încredere în mine, pentru a aduce o schimbare pozitivă în comuna Corbi. Știu că se așteaptă provocări, însă sunt convins că prin transparență și cooperare vom putea transforma aceste provocări în oportunități.
Voi asculta activ toate vocile din comunitatea noastră, voi acționa mereu cu integritate, punând interesul public în centrul deciziilor mele. Vă mulțumesc pentru încredere, vă asigur că voi lucra neîncetat pentru a merita această onoare. Împreună vom construi un viitor mai bun pentru comuna noastră!
Noii consilieri locali au jurat în fața reprezentanților Consiliului Județean Argeș, dar și a altor persoane prezente la eveniment „să respecte Constituţia şi legile ţării şi să facă, cu bună-credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea lor pentru binele locuitorilor comunei Corbi.”
Eveniment deosebit de important într-o comună din Argeș. Ce promisiuni s-au făcut.