După o pauză de 4 ani, determinată de pandemie, reluăm competiția ”PREMIILE DE EXCELENȚĂ”.
O facem determinați de rezonanța și eficiența pe care a avut-o inițiativa noastră cu ecou național și care și-a propus valorizarea energiilor umane din societate pe fondul febrei istorice provocate de tranziția inedită de la socialism la … capitalism, când este nevoie să mai și construim nu doar să demolăm. Am avut și avem nevoie de oameni cu vocație de lideri, de oameni de inițiativă, valoroși în execuție, dar mai ales în concepție, de elite. Ei, ele sunt lângă noi, alături de noi, unele se implică, activ, altele poate că au nevoie de un impuls, de o stimulare a energiilor lor active, constructoare. Acesta a fost și este rostul nostru, să deschidem larg ferestele pentru a respira oxigenul energiei creatoare, pentru a impulsiona emulația.
Așa cum s-a desfășurat, inițiativa noastră s-a dovedit a fi fost unul dintre cele mai credibile, serioase și relevante sondaje de opinie inițiat de un ziar care astfel și-a depășit funcția de informare, devenind un model molipsitor de implicare activă, inclusiv și pentru colegii de breaslă. Am deschis un drum și-l continuăm cu convigerea că el este util societății noastre mereu în căutare de oameni valoroși care să gândească pozitiv, să modifice în bine fața realității. Referindu-se la ”agentul social”, iată ce părere avea inițiatorul ”personalismului energetic”, filosoful Constatin Rădulescu – Motru:
”Omul de vocație este omul care depășește actitivatea obișnuită a personalității productive. Această depășire privește nu atât cantiatea, cât calitatea. Omul de vocație are o productivitate originală și închinată binelui social, cum nu o au ceilalți oameni. El este dezinteresat, când îl judecăm din punct de vedere al eului individual; în același timp însă, el este acela care se îngrijește mai mult de interesele neamului sau ale societății din care face parte.”
De-a lungul celor 22 de ediții, inaugurate cu doi ani înainte de a intra în mileniul al treilea, respectiv 1998, la ”Premiile de excelență”, au fost selecționați, propuși și premiați peste 400 de lideri din domeniile politicii, administrației, socialului, spiritualului, la competiție participând peste 10.000 de cititori ai ziarului, el însuși o excelență. O excelență pentru că nu s-a rezumat doar la funcția lui de informare, ci și-a asumat și rolul de educare și de valorificare a agenților sociali, constituindu-se într-un model de presă profesionistă, onestă, echilibrată, participativă la edificarea noii societăți. Evoluția, dar și involuția presei, aflată într-o dinamică oscilatorie, chiar regresivă, ne-a obligat să ne regândim statul cotidian, să umblăm la frecvența apariției ziarului, trecând de la statutul cotidianului care consemnează evenimentul efemer, la mensualul care selectează ideile de substanță, de esență, perene ce configurează arhitectura societății. Apărem deocamdată lunar pe print, dar suntem mereu la treabă, cum se poate vedea în ediția electronică, continuând să fim ”de cursă lungă”.
Iată și datele concrete ale desfășurării manifestării noastre, gândite pe parcursul unei luni, respectiv cu începere de astăzi, 14 octombrie, și până la 19 noiembrie a.c., când se încheie concursul, iar decernarea premiilor va avea loc în spectacolul de gală din 20 noiembrie a.c.
Susținerea propunerilor de premiați se va face pentru categoriile:
- Politică (lideri, parlamentari, primari, consilieri);
- Administrație (funcționari publici);
- Economic (manageri în afaceri);
- Social (învățământ – educație, sănătate, cultură, artă, sport);
- Tineret.
Vă puteți exprima opțiunea trimițând redacției taloane, decupate din ziarul care apare marți, 22 octombrie (B-dul Republicii, nr. 88), sau mesaje pe numerele de WhatsApp 0737.035.999 / 0720.065.068, pe paginile noastre de Facebook și Instagram: ziarulargesul.ro și pe adresele de e-mail: argesul@gmail.com / contact@ziarulargesul.ro, cu specificarea numelui și funcției celui nominalizat. Invităm participanții să înceapă de azi, să propună nume de candidați la un premiu de excelență.
O dovadă că orientările cititorilor noștri au avut de la început confirmarea realității o constituie nominalizarea de ”cel mai bun parlamentar”, încă de la prima ediție, a actualului președinte al Consiliului Județean, Ion Mînzînă, cu 1.534 taloane, (vol. ”Excelențele Argeșului”, ed. 2015, pg. 74). Ce ne declara tot atunci P.S. Calinic? ”Ați pornit-o pe un drum bun. Este mare nevoie de oameni cu credință-n Dumnezeu și vocație de constructori. Să credem și-n ei! Continuați să-i evidențiați!”.
Dacă totuși nouă ne-a scăpat să marcăm o categorie importantă, vă rugăm să nu ezitați și să faceți propunerea respectivă. Cum ne-a dovedit mereu, viața este dinamică, iar noi trebuie să fim pe fază. Lucru pe care-l facem și acum când rebrenduim tematica și frecvența apariției ziarului, gândit a fi prospectiv, și când reluăm ”Premiile de excelență”. Pentru stimularea valorilor, elitelor, excelențelor.
Important!
Fiecare persoană care trimite nominalizări își exprimă implicit acordul cu privire la utilizarea şi prelucrarea datelor sale cu caracter personal de către Argeșul Liber S.A., în scopul îndeplinirii activităţilor specifice (“Premiile de Excelență” ale Argeșului – ediția XXIII, 2024 – Nominalizări), cu respectarea prevederilor legale. Fiecare dintre acestea își exprimă automat acordul că a fost informat/ă că datele furnizate vor fi tratate confidenţial, în conformitate cu prevederile Directivei 95/46/CE privind protecţia persoanelor fizice în ceea priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, transpusă prin Legea nr. 677/2001 privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile Directivei 2002/58/CE privind prelucrarea datelor cu caracter personal.