În zilele acestea pline de tensiuni sociale, politice şi sanitare, am încercat să păstrez un anumit echilibru în exprimarea scrisă, în ciuda faptului că aveam cu toţii de-a face cu o stare de nervozitate şi dezechilibru sufletesc. Mai ales că unii dintre noi, care s-au confruntat cu tot felul de frustrări, au ajuns azi să şi le adâncească. Zilele trecute, aşadar, am asistat la un atac politic fără precedent al preşedintelui Klaus Iohannis la PSD, de parcă acest partid ar fi problema actuală a țării. Iar premierul Ludovic Orban a atacat Curtea Constituţională pentru decizia de neconstituţionalitate a amenzilor date de poliţişti unor cetăţeni care nu au respectat regulile stării de urgenţă, afirmând că ar trebui să se modifice anumite aspecte în legătură cu activitatea Curţii. Această declaraţie este cea mai periculoasă din toată perioada postdecembristă, fiind un atac direct la democraţie. Declaraţia premierului a provocat – sau ar fi trebuit să provoace – o adevărată alertă politică din partea opoziţiei. Iar efectele unor astfel de declaraţii au făcut ca noi să trăim într-o societate aflată parcă nu într-o stare de urgenţă sau de alertă, ci într-o stare de asediu. O stare nu determinată de vreun război, ci de iresponsabilitatea guvernanților actuali care se tot repetă, în virtutea unor uzanţe ce au dobândit un caracter specific românesc.

Lupta împotriva pandemiei de Covid-19 ne priveşte pe toţi, deopotrivă, prin a veghea la sănătatea şi la viaţa noastră de zi cu zi. Această pandemie nu e o problemă pe care – după convingerea mea – am putea-o dezlega pe cale politică, ci exclusiv sanitară. Învinuirile îndreptate de guvernanţi spre opoziţie sau spre alte instituţii ale statului, polemici de partid sau argumentări politice sunt tot atât de neputincioase să lecuiască contaminarea cu acest virus nenorocit, ca şi cele mai bine intenţionate măsuri legislative. Dacă omul de rând nu înţelege că trebuie să se ferească de pericolul contaminării cu Covid-19 şi să ia măsurile necesare pentru protecţia sa, degeaba vii tu poliţist şi aplici o amendă de neimaginat pentru că, de exemplu, acest om nu are declaraţia la el, prin care arată unde se deplasează. Sigur, măsurile coercitive sunt necesare, dar ele nu trebuie să ducă la abuzuri din partea poliţiştilor. Mai ales că poliţiştii locali – care ştim cu toţii cum au fost angajaţi – nu sunt atât de pregătiți psihologic şi moral pentru a aplica o legislaţie coercitivă, ei folosindu-se de astfel de ocazii pentru a-şi arăta muşchii. Drept care, suntem în faţa unor probleme de conştiinţă, pe care le avem de dezlegat fiecare în parte şi toţi laolaltă. De felul cum le vom dezlega, de ordinea desăvârşită pe care vom şti să ne-o impunem, nouă şi semenilor noştri, depinde victoria în lupta împotriva lui Covid-19. Iar după părerea mea, guvernanţii actuali se fac vinovaţi pentru că au tulburat un proces de conştiinţă printr-o agitaţie poliţienească inutilă. Aceşti guvernanţi liberali, neputincioşi fiind, au crezut că dacă scot tancurile pe străzi, impun ordinea publică în luptă cu virusul. În lipsa unei vădite superiorităţi morale sau cel puţin a unei autorităţi cumpătate şi echilibrate care prin însăşi firea lor potolesc neastâmpărul pornirilor răzvrătite şi anarhice, guvernul s-a străduit să apere o ordine de suprafaţă, ordinea propriei situaţii politice, prin măsuri excepţionale, care au agitat şi mai mult spiritele, au împiedicat reacţiile comportamentelor sănătoase şi au mărit dezordinea publică.

Atmosfera socială este atât de încărcată, încât s-ar cuveni să impunem printr-o nouă măsură excepţională ca noi toţi să purtăm perucă blondă şi guler negru, nu mănuşi şi mască.

Prin urmare, de câte ori guvernanţii fac declaraţii, tot de atâtea ori opinia publică se incită la a aduce acuze sau justificări. Aproape toate aceste declaraţii politice au cele mai grave neajunsuri şi nu fac altceva decât să polemizeze populaţia. În primul rând, zăpăcesc lumea. Împiedică reacţiile sănătoase ale publicului, care fie prin râs, fie prin indignare, fie printr-o îndreptăţită revoltă, ajung la comportamente deviante şi haotice. Guvernanţii au dorit stare de urgenţă şi au declarat-o. Dar au avut o stare de urgenţă de parcă ar fi fost una de asediu, pentru că au scos armata pe străzi. Ce au urmărit aceşti guvernanţi când au apelat la armată? Desigur, nu o simplă operă de ordine, ci o manipulare psihologică de a induce frica în populaţie. Era necesar un simplu apel la solidaritate socială şi la prezenţa poliţiei pe străzi. Însă guvernanţii au dorit ca în acţiunea lor politică pentru apărarea ordinei să aibă concursul militarilor, care să imprime acţiunii lor un caracter cazon. Toate acestea nu sunt altceva decât semne ale neputinţei guvernanţilor actuali de a face ordine în lupta împotriva pandemiei de Covid-19. A venit rândul declarării stării de alertă, care trebuie să aducă anumite modificări cu privire la drepturile oamenilor. Or, dacă se continuă cu același fel de exercitare a autorităţii, atunci vorbim de o alertă politică, nu de una socială. Orice dezordine sus se răsfrânge dureros jos. Iată de ce este nevoie ca guvernanţii să se reţină de a mai face asemenea declaraţii aiuritoare cel puţin pe perioada pandemiei. Altfel, viaţa noastră se va desfăşura ca un joc de umbre chinezeşti şi nu ca o viaţă obişnuită în condiţii neobişnuite create de virusul gripal (în plină criză sanitară, în Argeș cel puțin, au fost schimbați managerii de spitale de la PSD și au fost numiți de la PNL. Asta da luptă împotriva pandemiei!).

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio