În pragul zilei de 1 iunie, „Argeșul” a adresat trei întrebări simpatice prietenilor și colaboratorilor ziarului nostru: 1. Dacă te-ai putea întoarce în timp, ți-ai schimba copilăria? 2. Dacă te-ai întâlni acum cu tine, copilul de șapte-opt ani, care ar fi mesajul pe care ți l-ai transmite? 3. Ce sfat crezi că ți-ar da ție copilul care ai fost cândva? Cine s-a prins în jocul sondajului despre univesul copilărei citiți în ceea ce urmează.
Mai multă ciocolată!
Luminița Borta, actriță Teatrul Independent Pitești: „1. Nu, nu mi-aș schimba copilăria dacă m-aș întoarce în timp. Ceea ce sunt acum sunt pentru că am trăit copilăria „aceea”, cu joacă afară, cu genunchi zdreliți, fără jucării, citind cărți de la bibliotecă, de la 7 ani (am învățat să citesc la 5 ani!), fără spaime, dornică de a ști cum este Cerul și Pământul, cu eroi ca „Vitea Maleev la școală și acasă”, cu revista „Luminița”, cu adusul tatii de la bodegă, cu activitățile de la Casa Pionierilor, cu doamna Dorina Barbu și cu doamna Sidonia Miclăuș, cu cravata de pionier pusă aiurea (nu din disidență, ci pentru că pierdeam mereu inelul cu care se prindea). Nu-s mândră cu copilăria mea, o accept și o iubesc pentru că nu știu cum aș fi putut trăi altfel! 2. Îmi place de tine, fetiță! Mă lași să joc șotron cu tine? 3. Mănâncă mai multă ciocolată!”
Nu uita de unde ai plecat!
Nelida Ghițulescu, șef birou Adoptie și postadopție, DGASPC Argeș:
„1. Nu aș schimba nimic, mai ales copilăria. Ar însemna să mă dezic de toate momentele și evenimentele care au ajutat la devenirea mea. Copilăria este parte din omul care sunt astăzi, e parte din universul meu. Fără îndoială, copilăria e cea mai prețioasă perioadă din existența fiecăruia dintre noi. Și, dacă, atunci când suntem mici ne dorim să fim mari cât mai repede, odată ajunși la maturitate ne cuprinde dorul de copilărie. Dar timpul curge într-o irepetabilă mișcare și nu ne mai putem întoarce în copilăria noastră decât resimțind în suflet momente unice. Iar ele sunt cea mai de preț comoară pe care o vom purta prin fiecare por al ființei noastre pentru întreaga viață. Cred că e important să ne păstrăm la loc sigur copilul din noi, pntru totdeauna. Copilăria ține cumva de dimensiunea infinitului din fiecare om și e singura fărâmă a existenței noastre care are puterea de a topi întregul univers. Așadar, nu am nici dreptul și nici voința de a face ceva care să-mi cutremure echilibrul care vine braț la braț cu mine prin viață, pentru a face împreună cea mai frumoasă călătorie. 2. Îmi rezerv adeseori timp pentru a mă întâlni cu mine cea de ieri, pentru a conștientiza că trebuie să fiu recunoscătoare pentru ceea ce sunt astăzi. Copilului de ieri, eu, omul de azi, i-aș spune cam așa: „Dragă copile, nu uita niciodată de unde ai plecat! Indiferent unde, în lumea asta mare te-ar duce viața, poartă cu tine mirosul pomilor înfloriți, căldura pământului pe care alergai desculț alături de frații tăi, gustul pâinii calde, scoasă cu trudă din cuptor de bunica ta! Nu uita că nicăieri trandafirii rozalii din curtea casei părintești nu vor fi la fel de frumoși! Până nu va fi prea târziu, nu uita că acasă e cineva care te așteaptă cu drag la poartă! Într-o zi, nimeni nu va mai fi acolo să te primească, să te îmbie cu bucatele copilăriei, pregătite pe plita încinsă! Nu uita, dragă copile, cărarea ce duce spre casă e cea care încă îți simte pașii și îți știe tainele, iar nucul bătrân din curte încă stă demn pentru a-ți reaminti că mărinimia nu stă în numărul anilor, ci în grația cu care îți porți bucuria și dezamăgirea, deopotrivă! Și ai grijă, timpul trece amețitor de repede și nu stă în puterea ta să îl oprești!” 3. Oricât de mare ai fi, nu uita să mă iei de mână, ca să putem zbura împreună, astfel încât visele tale să îți fie împlinire. Nu mă abandona prin vâltoarea vremurilor, căci fără mine, copilul din tine, lumina ta își pierde strălucirea! Nu renunța la a te juca, la a visa, la curajul nebun de a îndrăzni să crezi că oamenii sunt buni și frumoși, că au acele puteri care pot face din lumea întreagă un loc mai bun! Promite-mi că te vei întoarce mereu la mine pentru a te hrăni cu iubire și candoare, ca să poți oferi atâta iubire încât să crezi că orizontul e doar o linie ce așteaptă a fi depășită, nu ceva de neatins. Să îmi fii mereu cântec de leagăn, ca să-mi pot odihni sufletul în liniște, așa încât fiecare răsărit să îmi fie îmbrățișarea vieții însăși.”
Poveștile spuse de bunici
Conf. univ. dr. Sorin Mazilescu, Universitatea din Pitești: „1. Cu siguranță, nu aș schimba nimic! Au fost anii, poate cei mai frumoși din viața mea de copil. Mi-aș fi dorit să fi avut parte de mai multă joacă în viața mea. Fotbalul era pasiunea vieții mele. Pe vremea mea cele mai frumoase mingi erau cele de „35”. Nu aspiram la o minge de piele. Dar au fost și anii când am citit foarte mult cărțile copilăriei. Ele au constituit baza mea de mai târziu. 2. Nu pierde niciodată poveștile spuse de bunici seara la gura sobei! Felul cum citeau, cum povesteau, făceau în așa fel încât uitam parcă de timpul care se scurgea mai ușor. Serile erau monotone, așa erau vremurile (fără televizor, radio etc.), dar bucuria întâlnirii cu povestea mă făcea să le aștept cu mare bucurie. Copilăria nu ar fi completă fără primii ani din viața de elev, perioadă în care învățătoarea noastră se străduia din răsputeri să ne educe și să ne formeze. Școala rămâne un capitol special din lumea copilăriei mele, o etapă plină de bucurie și împliniri. 3. Să nu își irosească copilăria! Ea va rămâne mereu proaspătă în memoria mea și va fi în permanență un reper despre ce înseamnă fericirea. Atâta timp cât voi avea în suflet o bucățică din copilăria mea fericită, cred că îmi voi putea păstra un zâmbet pe față, indiferent de încercările prin care mă va purta viața.”
Bucură-te de copilărie!
Cornel Popescu, directorul Muzeului Județean: „1. Nu, poate cu mici schimbări. 2. Bucură-te de copilărie! 3. Nu înceta niciodată să fii copil!”
