Sunetul strident al mașinii roșii care încerca să își facă loc prin parcarea aglomerată de la Cercul Militar, a atras atenția celor care treceau pe Strada Mare. Cu chiu, cu vai a reușit și șoferul ambulanței Smurd pe această arteră închisă traficului rutier și a oprit în fața locației unui agent economic.
Curioșii s-au adunat ciorchine, cum se întâmplă de obicei însă nu a fost vorba despre vreo operațiune spectaculoasă. Unui om i se făcuse rău iar medicii i-au acordat primul ajutor. Oricum această acțiune ar trebui, pentru administrația locală, să repună în discuție problema accesului mașinilor Ambulanței, Pompierilor sau Poliției în caz de urgență majoră, pe Strada Mare.
Zona Cercului Militar este de cele mai multe ori sufocată de mașini parcate în fața unui hotel și a unei unități de alimentație publică la care se adaugă taxiurile care își așteaptă clienții. Eduard