„În numele copilului meu!”, aşa îşi începe orice mămică rugăciunea în căutarea unui ajutor divin, pentru că alt sprijin nu mai are de unde veni în această lume atât de egoistă. Apelul la instanţa supremă va rămâne însă fără ecou. Lumea s-a desprins de cele bune şi de bunăvoinţa cerului, iar în spatele perdelei înflorite, ridicată de o nouă şi prosperă autocraţie egoistă şi parvenită prin forme şi strategii politice, pe cât de noi, tot aşa de vechi, trăiesc nenumărate familii chinuite de foame şi sărăcie, dar cu vagi nădejdi într-o minune care va să vină. La toate acestea se adaugă mulţimea mămicilor care şi-au luat lumea în cap în căutarea unei pâini mai albe pentru copiii lor, având grijă de alţi copii sau bătrâni prin ţări străine. Iar de sărbătorile iernii, copiii noştri aşteaptă cu speranţe mai mari decât oricând darurile lui Moş Crăciun. Dar, în sinea lor, cel mai dorit cadou este ca Moşul să le aducă acasă pe mămici. Şi, alături de ele, pachetele cu jucării să fie la fel de pline precum cuferele lui Aladin şi Ali Baba.
Astfel, prin vis şi dorinţe, cei mici se simt atât alături de părinţi, cât şi cuprinşi de cercul magic al lumii fermecate a copilăriei. Copiii noştri nu trebuie să mai trăiască ce au trăit cei din generaţia mea, când am petrecut un fel de sărbători vidate de simboluri religioase, în timpul cărora, de exemplu, Moş Crăciun devenise Moş Gerilă, iar Moş Nicolae era simbolizat de „partidul unic” care aproba sau nu cadourile pentru copiii muncitorilor. De altfel, şi astăzi, la nivel colectiv, trăim aceeaşi teogonie a cultului personalităţii, dar în jurul unor personaje de tot dispreţul, iar simbolurile sărbătorilor noastre au ajuns nişte biete rămăşiţe arhaice, în aşa fel încât oamenii nu mai simt lumina acestora ca altădată. S-a dezvoltat astfel un cult al oamenilor politici, al divelor, al starurilor, cult susţinut, aşadar, şi de desacralizarea acestor sărbători.
Iar dacă în trecut mamele erau cele care îşi aşteptau feciorii, aşa cum reiese din poezia lui George Coşbuc, astăzi copiii sunt cei care îşi aşteaptă mamele. Ei sunt singuri pe lume, la fel ca eroul scriitorului francez Hector Malot din romanul „Singur pe lume”. În lumea actuală a copilăriei se produc adevărate metamorfoze, în care mamele devin stele ca la Peter Pan. Nu se ştie dacă va dispărea situaţia aceasta ce ameninţă continuu integritatea unei copilării normale. Iată de ce în numele micuţilor ce privesc miraţi şi cuminţi indiferenţa politicianistă şi egoistă, trebuie să-i ajutaţi pe cei nevoiaşi. Ajutaţi-le şi familiile oropsite prin ţări străine, înainte de a pierde puterea de a-şi creşte pruncii, ca să fie şi ei ca alţi copii care pot vorbi tare şi fără teamă despre mamă şi tată! Nu vă cerem să vă gândiţi la toţi nevoiaşii, dar gândiţi-vă la mămici, pentru că ele sunt fericite numai atunci când îşi ştiu copiii fericiţi. Or, cât timp solidaritatea familială a rezistat şi armonia interioară a putut să ţină piept asalturilor de afară, copiii şi-au trăit copilăria aşa cum e cunoscută de noi toţi. Dar când familia s-a dezagregat, au început singurătăţile. Sub desfăşurarea decadenţei familiei trebuie citit procesul destrămării sufleteşti a copiilor noştri.
Numai familia face din copil un embrion de conştiinţă. Nu societatea este cea care îl face pe copil om matur şi integru. Numai în familie toate elementele slujesc pentru a întemeia personalitatea. Fără aportul familiei, individualitatea copilului e camuflată şi făcută după un singur tipar standardizat. El vegetează într-un somn, visând la vremea când va fi mare pentru a nu face ceea ce fac părinţii lui despărţiţi de vremuri şi nevoi.
Prin urmare, cu câtă bucurie, cu câtă bună dispoziţie întâmpină copiii darurile de Moş Crăciun, după ce au aşteptat un an întreg venirea acestui moş darnic. Când sub bradul frumos împodobit Moş Crăciun pune tot felul de jucării şi dulciuri, se aude doar un lung hohot de râs şi un şuierat scurt. Vine Moş Crăciun – trimis de Dumnezeu – şi intră pe uşă sau pe horn în casa oamenilor, după un drum foarte lung, lăsându-i fiecărui copil darul. Drept care, apropiatele sărbători ale acestui sfârşit de an ar trebui să ne modeleze circuitele emoţionale, făcându-ne mai uşor adaptabili la fundamentele inteligenţei emoţionale. Aceasta însă numai cu condiţia să credem cu adevărat în simbolurile lor. Or, asistăm astăzi la o tendinţă a generaţiei actuale de copii de a avea mai multe probleme emoţionale decât în trecut. Copiii de astăzi sunt mult mai singuri şi mai deprimaţi, mai furioşi şi mai nestăpâniţi, mai emotivi şi mai înclinaţi să se îngrijoreze de orice, mai impulsivi şi mai agresivi. Iată, aşadar, dacă există într-adevăr un remediu de a-i linişti, eu cred că acest remediu constă în prezenţa continuă a părinţilor alături de ei.
12 Comentarii
Ana
Sunt cadru didactic, si aproape un sfert din elevii clasei meu își au părinții plecați la munca in străinătate. Felicitări, domnule, ca v-ați gândit la ei.
Iulia
Numai Tudosoiu ăsta, nu mai pleacă fie el şi- n ţări străine, ne stă pe cap şi ne mănâncă şi risipeşte nu numai resursele financiare, dar şi nervii.
ILIE
Din păcate învăţământul românesc este rupt de realitate.
La şcoală se învaţă o teorie care nu este valabilă în practică.
Teoria sună frumos, statul te apără, statul te îngrijeşte,etc., practica este destul de dură, Statul te fură prin orice mijloace, dreptate poţi să ai, dar în principiu nu are cine să ţi- o recunoască.
Instanţele de judecată vând dreptatea la colţ de stradă precum pâinea, la licitaţie, care dă mai mult are dreptate.
Corupţia este în tot şi- n toate.
Care fură mai mult este cel mai tare.
Nu degeaba se spune că dacă n- ai bani miroşi a prost.
Ori sistemul de educaţie nu numai că miroase a prost(ie), chiar este.
Etc.
VIOREL
Multi parinti fac orice pentru a impiedica, ca copiii lor sa experimenteze orice tip de disconfort,anxietate sau dezamagire.Si,ca o consecinta,atunci cand devin adulti si experimenteaza frustrarile normale ale vietii, ei simt ca le cade cerul in cap,ca ceva merge prost,foarte prost….
Cosbuc
Inspirata comparatia cu poezia lui Cosbuc, in care mama isi asteapta feciorul, iata de ce ar trebui sa scrieti dvs. o poezie cu copilul care isi asteapta mama.
Petre
Acum câteva sute de ani era invers, mama îşi aştepta copilul aşa cum ne spune „Muma lui Ştefan cel Mare”
Un orologiu sună noaptea jumătate.
În castel în poartă oare cine bate?
– „Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit;
Eu, şi de la oaste mă întorc rănit.
Soarta noastră fuse crudă astă dată:
Mica mea oştire fuge sfărămată.
Dar deschideţi poarta… Turcii mă-nconjor…
Vântul suflă rece… Rănile mă dor!”
Tânăra domniţă la fereastră sare.
– „Ce faci tu, copilă?” zice doamna mare.
Apoi ea la poartă atunci a ieşit
Şi-n tăcerea nopţii astfel i-a vorbit:
– „Ce spui, tu, străine? Ştefan e departe;
Braţul său prin taberi mii de morţi împarte.
Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu;
De eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu!
Însă dacă cerul, vrând să-ngreuieze
Anii vieţii mele şi să mă-ntristeze,
Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat;
Dacă tu eşti Ştefan cu adevărat,
Apoi tu aice fără biruinţă
Nu poţi ca să intri cu a mea voinţă.
Du-te la oştire! Pentru ţara mori!
Şi-ţi va fi mormântul coronat cu flori!”
Nu degeaba se spune că totul funcţionează cu fundul în sus şi cu susul în jos.
De când cu politicienii aştia stânga a devenit dreapta şi dreapta a devenit stânga.
Anonim
In satul meu, jumatate din el a plecat la munca in strainatate
ION
Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă în poartă.
Practic zicala din bătrâni vrea a ne spune că ţara are de toate, dar din cauza trădării de neam şi ţară a unor cozi de topor (politicieni, lideri de sindicat, şefi de instituţii, servicii de informaţii autohtone, justiţie, etc.) totul este furat (de clica mai sus menţionată) iar românul de rând cerşeşete prin ţări straine.
marin
Foarte interesant articolul! Asa e! copilăria furată a unor copii care așteaptă să devină adulți, iar ei să nu-și lase copiii siguri. Cunosc foarte bine drama unora dintre ei! Am ciltit undeva, că părinții au mers să cumpere o jucărie pentru fetița lor. Vă rog, o jucărie! Să fie frumoasă, să îi țină de urât, să fie așa … să fie așa …Iar vânzătoarea s-a întors către ei și le-a spus: îmi pare, nu avem părinți de vânzare!
Un prieten spunea, că atunci când mama nu mai e, în casă e mai frig, chiar dacă focul arde bine!
Doar mama pot înțelege ce înseamnă despărțirea dintre ea și copii. Nimic, indiferent de valoarea materială – nu poate să o înlocuiască pe mamă. Nimic nu poate să aducă înapoi anii pierduți în așteptarea mamei. Și apoi, oricât de mult ar aduce din străinătate (BANI!!!), nu poate să compenseze, să umple golul din sufletul ei și al copiilor.
Copiii aceia, vor avea o ,,temelie” șubredă pentru o viață întreagă.
Cred că rolul dascălilor e foarte important. Încercați să empatizați cu elevii dvs.! Nu costă nimic, nu e greu, ci doar suflet trebuie pus pe rana unor copii singuri în prag de sărbători! Și în toate zilele!
Felicitări, ,,Scrie, ca să păstrezi florile gândului tău, că altfel le ia vântul!”
marin
Mi-aplăcut foarte mult ideea de a scrie despre copiii aceștia și despre mamele lor! Bine că se gândește cineva și la ei!
Aveți suflet bun și o mamă care a stat alături de dvs în copilărie!
Să vă dea Dumnezeu sănătate!
Savu Gheorghe
Marin, mulțumesc pentru urare. Vă întâmpin și eu cu aceleași urări de bine.
Maya
Vorbim despre mamele plecate peste hotare sa ofere un trai mai bun copiilor dar observam ca sunt mame care , desi sunt prezente fizic, lipsesc cu desavarsire din viata copiilor lor. Sunt copii singuri pe lume cu mama langa ei. Vorbesc aici de situatia cand mama uita de menirea ei si isi dedica tot timpul carierei, serviciului, visurilor neimplinite, nazuintelor copilariei sale care din diverse motive nu au avut o finalitate favorabila. Acei copii traiesc o alta drama , aceea a prezentei absente. Din copilaria lui Creanga ne amintim ca mama era cea care petrecea cu privirea copilul in drumul lui spre scoala. Acum se pare ca rolurile s au schimbat. Copilul este cel care o priveste pe mama plecand in graba spre serviciu, lui revenindu i sarcina sa puna casa la punct inainte de a pleca si el spre scoala, cu cheia atarnand la gatu i, cu hainutele pe care s a priceput sa le imbrace, de multe ori nu tocmai cele potrivite. Finalul zilei il gaseste pe copilul nostru asteptandu si mama sa vina de la serviciu si nu de putine ori adoarme cu orechea ciulita spre usa doar , doar o auzi usa deschizandu se.
Ma gandesc ca timpul alaturi de copil este mai de pret decat orice pe lume.