La şcoală, s-a aşezat iarăşi scaunul de judecată! Acum, în faţa acestui scaun, am luat chiar eu loc. Vă întrebaţi, ce aveam să caut eu în faţa judecăţii? Ei bine, am fost dus de o mamă a unui copil răsfăţat, pentru că am propus ca fiul ei să fie schimbat de la şefia clasei. N-are cum să nu-mi treacă prin minte gândul: „Ce eroism mărunt, plin numai de venin amar, să reclami un profesor care a vrut să-i dea o altfel de povaţă copilului tău?”
Scăpat însă din chingile unei astfel de atitudini, micuţul a fugit acasă, spunându-i mamei sale că eu nu vreau ca el să mai fie şef de clasă. Maică-sa, nora primarului, cu dare de mână şi cu mâinile în şolduri, ar fi putut să mă ameninţe cu primarul, dar nu, ea a trimis la şcoală o jalbă, refuzând să-mi întâlnească ochii.
Iată cum un copil a învăţat deja că în lumea asta numai şefii contează, că doar bunicul său este primar şi i-a făcut cadou un calculator. Dar, conform studiilor de specialitate (Piaget), criteriul de bază în alegerea unui copil-responsabil între copii este nu doar prezenţa fizică a acestuia, care ar trebui să fie una impunătoare tocmai pentru a avea o anumită influenţă asupra colegilor. Or, astăzi, lumea copiilor imită lumea adulţilor. O lume care face din mijloc un scop, din simbol o expresie, din literă sau cifră o tastă, din cuvinte sau fraze o tastatură. De altfel, nimic nu e mai elocvent să simţi cum limba, gândirea, educaţia copiilor, în general, o imită pe cea a părinţilor. L-am întrebat pe micuţul din clasa a III-a ce-l recomandă să fie liderul clasei şi mi-a spus că ştie să se joace pe calculator şi tabletă; este singurul din clasă care are un iPod etc. Argumentele invocate de el erau toate din lumea electronicii. Mulţi dintre copiii actuali nu ştiu regulile unei bune-purtări, sensibilitatea lor fiind captată de iPod. Acest aparat îi ajută să se refugieze într-un fel de clepsidră din care curg propriile gânduri în funcţie de muzica pe care o ascultă. Educaţia copiilor noştri a intrat într-un proces de digitalizare. Şi astfel, legătura socială pe care micuţii o realizează se face prin dominare sau izolare.
Prin urmare, aşa s-a ajuns ca mulţi părinţi, atunci când se referă la copiii lor, să spună că aceştia sunt, într-un fel sau altul, de regulă nişte genii în devenire, sau că sunt cei mai buni pentru un anumit rol în cadrul colectivului clasei. Deci invocându-se de către ei dexteritatea cu care progeniturile lor mânuiesc aparatura electronică, de parcă aceasta ar fi o abilitate socială. Mai mult, dacă tu eşti şef, atunci şi copilul tău trebuie să fie şef. Este vorba aici de un adevărat mit, care ne vorbeşte de un copil format încă de la naştere. Un copil ca Palas, care a ieşit gata înarmată din capul lui Jupiter. Or, dacă ar putea fi într-un anumit fel, acest copil ar fi un imbecil desăvârşit, un somnambul aproape fără simţire. Nu ar vedea nimic, nu ar cunoaşte pe nimeni.
Nu numai că nu l-ar putea sensibiliza ceva, dar nu ar şti să se raporteze la simţuri şi să-şi folosească mintea. Ar avea o singură idee, adică ideea eului propriu, la care îşi raportează toate stările. Intrându-i de mic în cap că este şef, va crede că şef va fi şi mare. Iar acest lucru nu trebuie să-i intre numai lui, ci, mai ales, colegilor săi, care astfel l-au ales azi şef şi-l vor alege şi mâine.
Cu asemenea idei, fantezia copilului îi este anulată, pentru că o primeşte de-a gata. Mintea lui se deschide şi în ea intră toate plăsmuirile părinţilor ca într-un sac al danaidelor. Îl împiedică să dispună de gândurile şi imaginaţia lui, deposedându-l de ceea ce se cheamă inspiraţie. Iar priza cu insul său lăuntric este una mecanizată şi promptă, mergând până la resorturile inteligenţei şi blocând asociaţiile de idei, deci blocând gândirea, dar şi afecţiunea. Aşa el va ajunge atât de insensibil, încât va pierde din empatie. Este vorba aici de un paradox psihologic. Or, vârsta cea mai generoasă pentru iubire, dă astăzi indivizii cei mai indiferenţi la viaţa de zi cu zi. Copilul actual nu mai trăieşte senzaţia descoperită atunci când gustă din prima cireaşă. El nu mai simte când vine ploaia sau zăpada. În copilăria lui nu mai e aproape nimic din ceea ce se cheamă natural. Mediul lui este unul electronic. Adică virtual, nu real.
În copilăria de demult, totul era simţit direct, ca şi cum se spărgea crusta ce acoperea lucrurile. Dar astăzi crusta aceasta nu se mai sparge niciodată, căci între primele senzaţii ale copilăriei şi copil s-a interpus computerul. Şi astfel, el va intra în contact cu viitorul prin dorinţa părinţilor lui. Şi, cum bine se ştie, mulţi părinţi vor ca micuţii lor să ajungă şefi când vor fi mari. Vorba aceea, cu mapa, nu cu sapa.
12 Comentarii
Diogene
Beizadele de bani gata care considera ca lor li se cuvine absolut totul.
Nu le ajungi cu prajina la nas, ei cred ca detin adevarul absolute si toti ceilalti sunt sub nivelul lot, poate chiar sunt oameni de categoria a II-a nu oameni superiori ca EI.
Boni
Poveste veche: ,, – Ține-l coniță, că mă dă jos cu tva!” ,, – ,,Scuipă-l, să nu mi-l deochi”.
Boni
…cu tava…bine, bine, că nici cu tva mare nu mai rămânem în picioare.
Anonim
Escrocii, hoții și borfași se educă de mici , și unde poate primi educația cea mai bună decât prin numiri în funcții de șefi ai clasei.
Azi șefi de clase- mâine conducători de instituții.
Nu trebuie să ne mai plângem, ne merităm soarta cu vârf și îndesat.
Delia Dumitrica
Nici nu stiu daca sa plang sau sa rad…”Ca sa nu ramana repetent si anul acesta, mam’mare, mamicuta si tanti Mita s-au hotarat sa-i ia tanarului Goe o tableta de … 1 Mai…”. Dupa cum vad, in familia aceea sunt toti primari, mai ales nora-primarita. Macar socrul ei a fost ales primar de altii, dupa ce partidul sau l-a propus . Ar trebui sa stie ca seful clasei trebuie sa fie propus si apoi votat. Asta ca sa priceapa dumneai, „madam nora”. Pentru noi, ceilalti, discutia poatre continua la un alt nivel, vazand profunzimea editorialului si a interventiilor anterioare. Observ ca mai toti incearca sa comande in grupul/colectivitatea din care fac parte; adica nu-i mai place nimanui sa mai lege nojitele , fara sa se gandeasca la faptul ca tocmai aceia care muncesc si care executa sunt indispensabili, nu „sefii” lor. Am auzit si eu de foarte multe ori de la multi copii ca vor sa se faca politisti cand vor fi mari.M-am iluzionat cu gandul ca vor acest lucru ca sa-i pedepseasca pe oamenii rai; prea putini aveau aceasta motivatie. Cei mai multi voiau sa devina politisti, fiindca nu concepeau ca un politist sa aiba, la randul lui, un sef, ci intruchipa controlul, sefia absoluta. Poate „madam-nora” ar trebuie sa mai schimbe canalele de telenovele si sa vada ca, in Occident, toti psihologii ii sfatuiesc pe parinti sa nu le mai dea voie copiilor de pana la 10 ani sa foloseasca telefoanele mobile, sa le limiteze la maximum 10 minute pe zi uzul tabletelor si sa-i tina departe de cele mai multe tipuri de desene animate. S-a ajuns la concluzia ca toate aceste „cuceriri ale stiintei”, date pe mana copiilor, determina comportamente foarte violente si , in general, antisociale. De la acestea decurg, evident, muulte alte aspecte negative, implicit pierderea autoritatii parintilor in fata copiilor, ba chiar se instaureaza o „dictatura a copiilor”.
Delia Dumitrica
Erata : ….Mam’mare, mamitica si tanti Mita…..
Anonim
De când au intrat…în Vacanț ă (Mare), unele ma’mare prof. dr.i pe . role dau semnale să nu (le) uite lumea că au fost şi ele până… daună la zi (totală) „sefe/i” …pe/de Colectiv… şi că se resimt „epic”/ae de când sunt…ne @ v.orbite ! Până una alta e bună pt. sine curae & …trotineta lu’ @ia mic@ , că bani pt moto-cicletă !!!…da’ de unde ?!…” Hai, bagă, gicuță , BAGĂ !!!…că şi mâine…ai o tură” (alta!)…la spălat …cu bicicleta lu’Miljocu’ …de pe dreapta !…
Colegu' de la Mărcuța
Vară, căldură mare, ne doare capul…trece? Nu mai trece. Kaput!
Anonim
Pe unii analfabeți funcționali, dar şi imbecili (ptologic) , ai face/denumi …”idioți”, înseamnă a-ți pierde vremea …cu ei (şi a folosi un…”eufemism”) ! Este şi „cazul” tău ! Hai, pa, imbecilule/imbecilo !
Anonim
Aliniereeeeeerea! Direcția Bălăceanca, inainteeeeeee, marș! Aaaaa, nu vrei la ordin? Atunci, hai cu nenea, mergem palte, palte și pe urmă îți dau bobo cu diazepam să faci nani….
Boni
Domnu’, domnu’, se poate? Corectăm pe alții și noi ,,scrim” ,,mi-au” (zis) ca pisica? (miau). Exemplu: ,,pe unii…ai face idioți”. Ne dezamăgiți pro fund! A îi face/a-i face! Sau, admitem, din grabă….
marin
Cred că părinții sunt cei care greșesc cel mai mult în educarea copiilor, dincolo de mass-media și societatea în ansamblul său. Deh, așchia nu sare departe de trunchi!