Școlile unei comune din Argeș vor fi dotate “ca la carte”.
Conducerea Primăriei Valea Iașului a semnat contractul de finanțare pentru proiectul ”Dotare cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar” din comună, depus în cadrul PNRR, Componenta C 15 Educație.
Valoarea totală a contractului de finanțare este de 527.399,54 lei, din care valoarea nerambursabilă finanțată din PNRR este de 527.399,54 lei.
Investiția va consta în dotarea cu echipamente pentru laboratorul de informatică din unitatea de învățământ de nivel primar și gimnazial, dotarea cu mobilier a unui număr de 7 săli de clasă și un laborator de informatică, dotarea cu echipamente TIC pentru organizarea mediului virtual pentru unitatea de învățământ preuniversitar în 7 săli de clasă, precum și dotarea cu mobilier și materiale specifice, inclusiv echipamente digitale pentru un cabinet psihopedagogic.
”Investițiile vor contribui în mod natural la creșterea calității educaționale, cu impact atât asupra elevilor, cât și asupra cadrelor didactice. Termenul de finalizare a proiectului este sfârșitul anului viitor.”, precizează primarul Cristian Enescu.