Sâmbătă, divizionara a treia de fotbal SCM Piteşti a disputat o nouă partidă de verificare, pe terenul sintetic de la Bradu. Elevii lui Nicolae Dică au învins cu 3-0 pe CSU Craiova II, prin golurile marcate de Stoica (min. 39), Albu (min. 41) şi Manole (min. 82).
Argeşenii au început în forţă, reuşind să-şi creeze o serie de ocazii. Albu putea deschide rapid scorul, însă, din neatenţie, a şutat în portarul advers. Stoica a fost şi el aproape de gol, dar mingea trimisă cu capul a fost reţinută de portarul Vlad. A urmat ocazia lui Năstăsie, şutul acestuia din interiorul careului fiind respins de un fundaş oltean.
Alb-violeţii au deschis scorul cu şase minute înainte de pauză, prin Costin Stoica. Noul elev al lui Dică a trimis cu capul în plasă, în urma unei lovituri de colţ, executată de pe partea dreaptă. Două minute mai târziu, piteştenii şi-au dublat avantajul prin Marius Albu, acesta trimiţând în „aţe” o centrare de pe partea stângă. Şi mitanul secund a fost tot la discreţia piteştenilor, care au reuşit să mai marcheze un gol prin Leonard Manole.
Echipele
SCM Piteşti, prima repriză: Dumitrescu – Şandru, Cotigă, Deaconescu, Şerbănică – Anghelina, Panait, Grecu, Năstăsie – Albu, Costin Stoica.
SCM Piteşti, a II-a repriză: Petrişor – Şerbănică, Cotigă, Deaconescu, Şandru – Anghelina, Piscanu, Grecu, Manole – Năstăsie, Căpăţână. Pe parcurs au mai intrat Oancea, Cătălin Barbu, Szecui, Mihăiescu şi Oreviceanu.
CSU Craiova II: Vlad – Vlădoiu, Ion, Hreniuc, Borta – Drăghici, Screciu, Manea, Bârzan – Popescu, Constantion. Au mai intrat Buzan, Hotea, Enache, Gunie, Cojocaru, Ţoiu, Frăsineanu, Ionescu.
Următorul meci de verificare al echipei piteştene va avea loc mâine, pe acelaşi teren, contra formaţiei Unirea Bascov, liderul Diviziei D. Ora de disputare a partide va fi stabilită astăzi.
Echipa finanţată de Primăria Piteşti are un bilanţ pozitiv în jocurile de verificare din această iarnă, cinci victorii şi o remiză. SCM Piteşti a învins cu 10-0 pe CS Albota, cu 15-0 pe juniorii de la DLR Piteşti, cu 2-1 pe Voinţa Saelele, liderul Diviziei D din Teleorman, cu 2-0 pe AFC Hermannstadt, liderul seriei a cincea din liga a treia, cu 3-0 pe CSU Craiova II şi a remizat, 1-1, cu Chindia Târgovişte, una dintre formaţiile importante ale ligii secunde.
„Joc frumos”
La finalul partidei, tehnicianul oltenilor, Corneliu Papură, a lăudat jocul formaţiei lui Nicolae Dică: „Pentru noi a fost un test util. Ne-am măsurat forţele cu liderul seriei, o echipă bună. Cred că SCM Piteşti va promova la pas în liga secundă. Piteştiul arată că este o echipă foarte puternică. A fost un joc frumos, plăcut ochiului. Sunt mulţumit de implicarea elevilor mei, chiar dacă nu am reuşit să scoatem un rezultat bun”.
Monica CRISTEA