Propunerea legislativă a ministrului Energiei de decarbonificare a României arată o dată în plus că guvernanții nu apără, de fapt, interesele reale ale țării, consideră Vasile Mihăilescu, fost consilier județean.
detalii “Politica UE privind schimbările climatice este clară, dar oare ne permitem locurilor de muncă creșterea facturilor la energie?
O astfel de propunere legislativă impune termene foarte rapide pentru închiderea capacităților de producție energetică pe bază de cărbune, în condițiile în care chiar Comisia Europeană a spus că putem modifica PNRR. Iar în condițiile războiului din Ucraina și a sancțiunilor impuse Federației Ruse, România trebuie să își folosească întreaga capacitatede de producție de energie, inclusiv pe bază de cărbune, la fel cum fac și alte state ale UE, unele chiar mai dezvoltate decât țara noastră!
Propunerea ministrului Energiei nu are sens în condițiile în care sunt deja multe state membre UE care redeschid capacități de producție pe bază de cărbune.
Înainte de a închide anumite de capacități de producție pe bază de cărbune, trebuie să investim în dezvoltarea unor alte capacități pe bază de energie curată. Întâi să creștem producția de energie verde și abia apoi putem lua în considerare închiderea celor pe bază de cărbune.”, afirmă Vasile Mihăilescu.