Fostul consilier judeţean Vasile Mihăilescu susţine că părea greu de crezut în urmă cu câteva luni, atunci când liberalii au preluat puterea executivă, că vor continua acuzaţiile de tip Dragnea folosite pentru a arăta că PNL nu reprezenta, chipurile, corect România în relaţia cu UE. Şi totuşi…
„Acum, prin afirmaţia cu „pârâcioşii care vor să facă rău României”, Ludovic Anticipatu’ folosind acelaşi limbaj ca şi Liviu Dragnea, nu face decât să găsească un pretext pentru retragerea celor cinci ordonanţe care vizau fondurile europene, motivul adevărat fiind acela că respectivele acte normative erau greşite şi concepute „pe picior” în noaptea minţii guvernamentale. De aceea, din exterior, România pare o ţară care nu este guvernată, actul executiv este numai un conglomerat de acţiuni arbitrare, impresia generală fiind că suntem conduşi de amatori care ne sfidează cu nepriceperea lor cronică. Nu pot pricepe, chiar dacă respectivii au scuza apartenenţei la partid, înverşunarea postacilor de serviciu şi toleranţa faţă de dezastrul pricinuit de cei pe care îi ridică în slăvi! Spun asta pentru că sunt adeptul respectării unor principii sănătoase. Sunt sigur că PSD-ul a făcut, mai ales prin liderii din ultimul timp, foarte multe nereguli, fiind considerat pe bună dreptate un partid nereformat, profund antidemocratic, însă asta nu le dă dreptul celor care au venit la guvernare să facă la fel de mult rău sau mai puţin rău. Nu asta este adevărata scară de valori! Pe vremuri, refii aveau bufoni asupra cărora aveau drept de viaţă şi de moarte. Acum, preşedintele unei naţiuni, având în vedere că locuieşte într-o reşedinţă regală, nu mai are bufon. Are, în schimb, un om pe care îl tot pune prim-ministru ori de câte ori e nevoie, ca pe un Hopa-Mitică. Nu are drept de viaţă şi de moarte asupra lui, însă are „dreptul” să-l umilească şi să-l desconsidere. Iar acesta tace, pentru că trebuie să fredoneze la nesfârşit melodia „Cine m-a făcut om mare”!”, ne-a declarat Vasile Mihăilescu.
Un Comentariu
Circul PNL Globus
Pai Sica are talent de hopa mitica sau circar. Știe sa cânte la mandolina, sa danseze în cluburi. Și știe și sa golească păhărele cu gratie. Ce am putea noi romanii sa ne dorim mai mult de la un prim ministru? Vorba lui Base pe care încep sa îl regret. SA TRĂIȚI BINE.