Când n-am somn, vă mărturisesc că prefer să mă uit „pe net” la un film american, de obicei prost, ca să nu mă ţină în priză până la ore târzii din noapte. În filmele respective remarc frecvent scene cu tineri (liceeni sau studenţi) care petrec ziua într-un campus şi se şicanează, de obicei în vestiarul sălii de sport sau la cantina unităţii de învăţământ. E veşnica gelozie şi concurenţă pentru supremaţie, specifică vârstei. Dar nu-mi aduc aminte să îi fi văzut pe aceşti tineri, în timpul sau în pauzele orelor de curs, la jocuri de noroc (ruletă, păcănele), la fast-food (deşi acolo e… patria acestui gen de mâncare) sau într-o bodegă, consumând băuturi alcoolice. În cel mai rău caz, puştanii extravaganţi ascund „palmata” în buzunarul interior al hainei, trag o duşcă şi fumează după ore cu prietenii „după colţuri” sau lângă o clădire părăsită aflată în drumul către casă.
Nicio şcoală fără un bar aproape
Ce văd la Piteşti de câţiva ani încoace? Tineri care trag chiulul masiv, te întreabă dacă ai să le dai o ţigară, după care se refugiază într-una din zecile de bodegi din apropierea şcolilor şi liceelor. „Investesc” banii părinţilor la păcănele (căci majoritatea localurilor au asemenea aparate), zilele norocoase fiind acelea când prind „şeptarii”. Banii câştigaţi îi cheltuie tot pe vicii şi îi pierd în cele din urmă din pricina lăcomiei.
Limitarea autorizaţiilor pentru acest gen de localuri ar face mult bine comunităţii.
Mai există o categorie de tineri care cad pradă drogurilor şi nu puţini dintre ei provin din familii bune, cu o situaţie materială peste medie. Cei mai impulsivi ajung să facă gesturi necugetate, să fure, să atace, dar observ că destul de mulţi intră în depresie şi încearcă să-şi încheie socotelile cu viaţa. Unii chiar reuşesc, iar dacă nu le iese nici din prima, nici din a doua încercare, cu siguranţă la a treia tentativă îi bagă în pământ pe părinţi. Care părinţi sigur i-au pierdut din vedere în momentele importante, fiind preocupaţi cu serviciul sau cu alte treburi. E o problemă generală, pentru că, dincolo de ce vedem în filme, realitatea e mult mai dură. Acolo unde regimul armelor şi muniţiilor e permisiv (mă refer tot la americani), un tânăr instabil psihic nu va ezita să deschidă focul asupra colegilor săi.
Ce facem noi?
O chestiune care ne preocupă este orientarea tânărului către activităţi benefice, în zilele când nu ne putem implica în mod direct în creşterea şi educaţia sa. Pare uşor – îl îndrumi să practice un sport şi, chiar dacă nu o fi el viitorul Dobrin sau vreun alt mare talent, te bucuri pentru simplu fapt că petrece timpul altfel decât stând cu ochii holbaţi în telefon. Aş miza şi pe activităţi artistice (teatru, muzică, desen, pictură), însă cred că aici trebuie să avem în vedere gradul de satisfacţie a copilului. Altfel spus, acest gen de activităţi ar putea genera o suprasolicitare, un stres, pentru cei care nu sunt făcuţi pentru aşa ceva şi merg doar la insistenţele părinţilor. Pe când mişcarea este bună pentru toată lumea.
Alimentaţia nesănătoasă este iarăşi o mare problemă. Din punctul meu de vedere, pentru copiii de vârste mici, este la fel de dăunătoare precum e pentru un adolescent patima jocurilor de noroc. Şi anumite alimente crează un soi de dependenţă, iar copilul învăţat cu hamburgeri, cartofi prăjiţi, prăjitură şi sucuri acidulate (toate la o singură masă) va accepta cu greu un meniu „mediteranean”; cât despre obişnuinţa de a mânca disociat, cred că nu mai e loc de discuţii.
Astfel, remarc că la cursurile de înot (la un bazin privat din Piteşti) vin destul de mulţi copii supraponderali. Părinţii încearcă să dreagă busuiocul cât încă nu e prea târziu şi îi lasă pe mâna unui profesor care ştie tot ce trebuie făcut atât pentru îmbunătăţirea condiţiei fizice, cât şi pentru perfecţionare, eventual performanţă. Desigur, dacă părinţii nu schimbă nimic în alimentaţia copilului, rezultatul va fi dezamăgitor.
Cred că acţiunile distructive către care se îndreaptă anumiţi tineri mai târziu sunt într-o mare măsură cauzate de o educaţie precară în familie, iar aici includ şi alimentaţia. Anturajul, da, e o cauză, însă cred că se situează în plan secundar.
Un tânăr bine crescut va avea capacitatea de a cerne sita şi de a se retrage în momentul când vede că lucrurile nu merg în sens pozitiv. Până la urmă, cu toţii facem greşeli, important e cum gestionăm momentul. Acţionând impulsiv sau judecând la rece şi încercând să alegem cea mai bună variantă?
6 Comentarii
Goargăș
,,Un tânăr bine crescut…” Eu cred că ,,buna creștere” (educația dată de părinți și dascăli) contează circa 60% în formarea copiilor. Restul este dat de gene (arborele genealogic). D’aia e bine să fim ,,oameni” și să încercăm să lăsăm urmașilor noștri o zestre de bun simț. Este o datorie de onoare în trecerea noastră pe acest pământ. Degeaba le spunem copiilor, teoretic, să fie așa și pe dincolo când ei văd/simt că ,,una vorbim, alta fumăm” (ne comportăm), vorba lui Arghezi care, chemat fiind la C.C. pentru ,,reeducare”, a observat că tovarășii care în timpul ședinței îi criticau pe americani, în pauză fumau Kent.
George
Corect!
Anonim
ARTICOLUL ASTA ESTE UN SCURT EPISOD DIN SERIALUL VIETII. O să urmăresc foarte interesat câti vor citi acest articol.Aici se vede interesul părinţilor pentru copiii lor.Poate printre cititori vor fi si câţiva copii,dar dintre cei bine crescuti. Dacă pornesc de la titlu, pot să afirm cu lejeritate, că vor fi elevi care se bucură că încep şcoala, la gândul că le va fi mai uşor să revină in sălile de jocuri.Este o dramă pe care o trăiesc părinţii acestor copii bolnavi.
In ceea ce priveste alimentaţia, aceasta a devenit o problema si pentru noi,iar meniul mediteranian mi se pare unul de fiţe.SE POT GĂSI SOLUŢII ,FOARTE GREU, PENTRU MENIURI PUR ROMÂNEŞTI.
Lipsa mişcării pleacă tot de la educaţie,iar părinţii inţeleg foarte târziu cât au greşit.E foarte greu să mai dregi busuiocul ,cum zice autorul. Domnul Goargăş, finuţ în exprimare ca de obicei,le spune părinţilor indirect că sunt copiaţi de copiii lor in tot ceea ce fac.Teoretic procentul pe care il dă domnia sa in educarea copiilor ar fi foarte bun,dar din cei 40% rămaşi aş pune ceva şi pe spinarea societăţii,pentru că genetic se transmit şi lucruri bune.
„Până la urmă, cu toţii facem greşeli, important e cum gestionăm momentul.”
Recitiţi această frază până o să înţelegeţi esenţa!
Puiu
Regret că acest comentariu mi-a scapat ca fiind din partea unui anonim.Urasc acest cuvânt atunci când ai ceva de spus,pentru că unii au plătit cu viața că noi sa putem vorbi liber,să nu ne ascundem identitatea de frică.Dar uneori o fac și recunosc că o fac de frică și cu încredere maxima in cei care își respectă cuvântul,jurnaliștii”Argeșului”.Sentimentul de frică s-a accentuat la nivel de societate,din mai multe cauze.Nu sunt mulțumit până acum de numărul de cititori!Autorul articolului poate avea câțiva anișori in ’89,iar acum își începe articolul cu”atunci când nu am somn”,”mărturisesc”.Oare la ce se gândește tânărul jurnalist?Poate la copilul domniei sale?Daca are să-i trăiască,daca nu înseamnă că se gândește la ceilalți copii!?
George
Mă gândesc în primul rând la copiii mei, la copilul care am fost, dar și la ceilalți
Anonim
„Sentimentul de frică” -acolo unde nu a apărut complet