Zilele trecute, într-un sat argeşean, o tânără s-a sinucis din dragoste. Iubind un bărbat din tot sufletul, biata fată şi-a dat seama într-un târziu că iubitul ei nu-i merită dragostea, aşa că a găsit de cuviinţă să se plaseze dincolo de bine şi rău. Stătea agăţată de o cracă la fel ca o prună uscată uitată în pom. Întâmplarea i-a despărţit pe săteni în două tabere: unii spuneau că tânăra poartă vina gestului ei disperat, alţii că bărbatul ar trebui tras la răspundere pentru moartea fetei. Fireşte, mulţi bărbaţi, înăcriţi în viaţa de provincie unde totul se sfârşeşte la cârciuma satului, unde femeile au înfăţişări antediluviane şi haine întotdeauna cu un sezon în urmă, erau cei mai mari vrăjmaşi ai sexului frumos. Gura satului a făcut din această sinucidere un roman familial. Însă sinuciderea tinerei nu inspiră subiecte pentru romane, ci pentru atmosferă. Viaţa ei nu e temă de roman, fiindcă îi lipseşte logica de anecdotă. Se spunea că fata a fost deosebit de harnică şi inteligentă, dar hărnicia ei a făcut să repete nefericirea lui Hipolit, pe care propriii cai l-au zdrobit de stâncile Argolidei. În gestul sinucigaş al tinerei este o sinceritate de simţire, un imbold din lumea de dincolo. Tânăra a ales în locul altei iubiri litania eternă, al cărei ceas nu l-a mai aşteptat. Am văzut-o şi eu de câteva ori prin sat. Avea o frumuseţe tulburătoare.

De ce s-a sinucis o astfel de femeie? Este dificil să dai un răspuns, pentru că moartea ei nu ascunde nici însingurare, nici foame, nici boală. Şi totuşi, sinuciderea mai are o cauză de care uităm uneori. E vorba de iubire. Iar într-o viaţă fără iubire, tragedia intră subtil şi insesizabil în sufletul nostru, până când pune definitiv o probă de mormânt pe strigătul nerostit de ajutor, trăgând după sine poarta ferecată a uitării. La urma urmelor, oamenii nu i-au cunoscut tinerei decât frumuseţea exterioară şi nu au ştiut nimic despre lupta ei lăuntrică cu propriul demon, o luptă desigur chinuitoare, dusă până la mormântul în care s-a hotărât să intre într-o zi de sfârşit de octombrie. După înmormântarea fără preoţi şi fără biserică, toată lumea satului discuta vrute şi nevrute. Majoritatea avea un aer de competenţă în cele afirmate. Numai bătrânii satului se mai înfuriau când asistau la analizele psihologice şi înverşunate ale celor care nu aveau altceva de făcut decât să discute despre acest caz atât de trist. Toată filosofia celorlalţi despre iubire era adaptată după cerinţele sumbrelor lor porniri sufleteşti. Diavolul contradicţiei mă cuprinsese şi pe mine şi căutam tot felul de puncte de acuzare din rechizitorul pe care lupta pentru viaţă mi l-a pus în faţă. Acuzam şi condamnam sufletele căzute, damnate, având în faţă speranţa pentru viaţă. Tânărul, făcut vinovat de moartea fetei, era în acele momente chiar frumos, cu ochii strălucitori şi cu buzele umede şi senzuale. Pe uliţe, femeile întorceau capul după el, iar tânărul nu se lăsa mai prejos. Am înţeles că toată filosofia pesimiştilor în iubire era pusă de el în discuţie. Tânărul acesta era convins că numai el suferea din dragoste şi că bărbaţii sunt torturaţi de femei.

Iată dar că gestul fostei sale iubite l-a luat total pe nepregătite. Şi abia când şi-a dat seama că a greşit faţă de cea care s-a pus dincolo de bine şi rău, abia atunci a început să-i bată inima, repede şi dureros, într-un mijloc de toamnă cu miros de frunze uscate şi cu tristeţi de mirişti jilave. Tânăra l-a iubit din prima clipă cu toată sălbăticia unei vieţi plină de visare. Iar dacă ea şi-a pus capăt zilelor, tânărul şi-a pus capăt demnităţii. El a început să frecventeze cârciumile satului şi nimic nu mai conta pentru el în afară de băutură şi jocul de cărţi. Şi, într-o noapte, a plecat spre casă pe vreme de ploaie, cu gluga pelerinei trasă peste ochi, posomorât ca la o înmormântare, găsindu-şi sfârşitul dincolo de o râpă de la margine de drum. Acum gura satului vorbeşte despre sfârşitul justificat al tânărului, care nu se mai petrecuse dincolo de bine şi rău, ca în cazul fetei sinucigaşe, ci după o logică a faptei răzbunate. Lumea spunea că tânărul a fost pus la candelă de părinţii fetei.

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio