Rectificarea bugetară pe care o pregăteşte Executivul este un semn clar că ne îndreptăm spre o criză economică, este de părere fostul consilier judeţean Vasile Mihăilescu. Acesta mai spune, însă, că deşi nu sunt bani la bugetul de stat, Guvernul PSD-ALDE nu uită de clientela sa politică pentru care a găsit resurse financiare.
„Trăim încă sub umbra emoţiilor generate de drama de la Caracal unde s-a demonstrat pentru a nu ştiu câta oară că incapacitatea şi indolenţa conducătorilor curmă vieţi nevinovate. De aceea, nici nu se observă faptul că ne pregătim să intrăm în criză economică, pentru că asta face cabinetul Dăncilă prin rectificarea bugetară negativă care s-a pregătit. Ca să ne putem da seama cât este dezastrul de mare trebuie să ne uităm că rectificarea taie de la sectoare vitale, cele care aduc progresul, adică Transporturile, Sănătatea, Educaţia. Bani se dau doar pentru administraţia locală pentru a stimula în vreun fel primarii. Şi chiar dacă nu sunt bani, PSD nu-şi uită clientela politică, având grijă să dea o amnistie fiscală pentru ca firmele de casă şi companiile de stat falimentare să poată cotiza pentru viitoarele campanii electorale. Ne merităm soarta, pentru că i-am ales să ne conducă pe cei mai tupeişti, pe repetenţii clasei!”, afirmă cu amărăciune Vasile Mihăilescu.