După de şi-au petrecut noaptea în arest, cei doi proxeneţi prinşi de procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Piteşti au fost prezentaţi în acestă dimineaţă instanţei de judecată cu propunerea de arestare. Deliberând, judecătorii au emis pe numele celor în cauză mandate de arestare preventivă de 30 de zile, iar Dan Andrei Lică, de 27 de ani, din Câmpulung, şi Alexandru Finţoiu, de 28 de ani, din Piteşti, care practica taximetria în municipiul de la poalele Mateaşului, au fost încarceraţi în arestul Poliţiei Argeş.
Vă reamintim că, la primele ore ale dimineţii de ieri, ofiţerii BCCO şi procurori DIICOT Piteşti au făcut, sprijiniţi de mascaţi ai Brigăzii Speciale de Intervenţie din cadrul Jandarmeriei Argeş, trei descinderi domiciliare la blocurile 17 şi 26 din cartierul muscelean Vişoi, pentru probarea activităţii infracţionale a doi indivizi bănuiţi de comiterea infracţiunii de trafic de minori. Din primele cercetări rezultă că, de la începutul anului şi până acum, Lică şi Finţoiu au racolat trei tinere, dintre care două minore în vârstă de 15 şi, respectiv, 16 ani, pe care le-ar fi adăpostit şi exploatat sexual fie în locuinţe închiriate, fie în hoteluri de pe raza municipiului de la poalele Mateiaşului. Aşa cum am precizat, suspecţii au ajuns după gratii, iar procurorii vor continua audierile celor 19 persoane aduse la sediul DIICOT. Potrivit anchetatorilor, victimele erau bătute şi înjurate atunci când traficanţii nu erau mulţumiţi de banii pe care îi obţineau şi cereau mai mult. Victimele au fost internate într-un centru de protecţie pentru tinere traficate, a cărui adresă este ţinută secret din motive de siguranţă.
Val. NICOLAU
3 Comentarii
ionut
nu cred nimic ..taximetriistul lucra avea taxiu si isi castiga painea ….cred ca daca ati lua interviu in campulung celor care il cunoaste pe taximetrist si care sunt foarte multi .nimeni nu ar crede ceeea ce scrieti voi toti il stie de baiat bun care a crescut fara tata si care sa zbatut sasi castige painea…dar exista uni ca dv si tot ce puteti face e sal ditrugeti viata…dar si dumneavoastra aveti copii si dumnezeu nu doarme
vasi
Cu siguranta ar trebui sa va informati mai bine si a ti avea ce sa publicati cu adevarat..nu exista ca taximetristul sa aiba vreo implicare atata timp cat el muncea zi si noapte ptr a si castiga painea. ..a ti putea sa aflati totusi ptr ce il tin in arest…ca nimeni nu crede ca el are vrea vina….va place sa scrieti orice doar ptr a va vinde ziarul….
vasi
Cu siguranta ar trebui sa va informati mai bine si a ti avea ce sa publicati cu adevarat..nu exista ca taximetristul sa aiba vreo implicare atata timp cat el muncea zi si noapte ptr a si castiga painea. ..a ti putea sa aflati totusi ptr ce il tin in arest…ca nimeni nu crede ca el are vrea vina….va place sa scrieti orice doar ptr a va vinde ziarul……..