Vinerea trecută, Universitatea din Piteşti a primit vizita unei delegaţii japoneze, reprezentată de profesorii Masafumi Fukumori şi Masashi Koyama. Alături de delegaţia niponă au fost prezenţi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Argeş şi, în calitate de invitat special, academicianul Gheorghe Păun.
Întâlnirea a fost prilejuită de evenimentul educaţional-ştiinţific româno-japonez „Paralele ale învăţământului euro-asiatic” în cadrul căruia s-au ilustrat similitudinile şi diferenţele sistemelor de învăţământ.
Totodată, oaspeţii niponi au prezentat un prim volum ştiinţific în care au fost publicate lucrări de referinţă ale cadrelor didactice din mediul academic românesc (inclusiv de la Universitatea din Piteşti); acelaşi volum conţine şi studii ale unor profesori din Japonia.
Conducerea Universităţii din Piteşti reprezentată de conf. univ dr. Dumitru Chirleşan, rector, şi prof. univ. dr. Mihaela Diaconu, preşedinta Senatului universităţii, a manifestat un maxim interes pentru dezvoltarea acestui parteneriat în plan ştiinţific şi pe linie culturală.
Mirela NEAGOE