
La cererea Primăriei Corbeni, echipa Tierhilfe Hoffnung, de la Adăpostul Smeura va poposi în comună pentru a desfășura o campanie gratuită de sterilizare a câinilor și pisicilor. Această acțiune va avea loc la Primăria Corbeni pe 22 iulie 2025, între orele 09:00 și 14:00.
Abandonul animalelor: o problemă în creștere
Primarul comunei Corbeni, Nicolae Dinică, subliniază gravitatea situației: „Dorim să atragem atenția cu privire la o situație care a luat amploare în ultima perioadă: abandonul câinilor pe domeniul public. De cele mai multe ori, câinii care se află pe domeniul public sunt fie cu stăpân, fie au fost abandonați și se înmulțesc în mod necontrolat din cauza faptului că nu au fost sterilizați. Încercăm să gestionăm cât mai bine acest fenomen, însă avem nevoie de ajutorul dumneavostră, al cetățenilor, în special al proprietarilor de animale.”
O soluție umană și eficientă: sterilizarea
Primarul din Corbeni face apel la toți proprietarii de animale să participe la această campanie de sterilizare: „Stoparea fenomenului se poate face doar atunci când vom înțelege cu toții că principala noastră obligație față de societate și față de animalul pe care îl deținem este să îl sterilizăm. Este singura soluție umană și cu real impact.”
Campania va fi realizată cu ajutorul echipei Tierhilfe Hoffnung, de la Adăpostul Smeura, care va asigura procedurile necesare.
Condiții de participare și informații de contact
Cei interesați de această acțiune sunt încurajați să verifice condițiile de sterilizare:
- vârsta minimă a animalului trebuie să fie de 7 luni;
- în ziua sterilizării, animalele nu vor primi apă și mâncare;
- femelele în lactație trebuie să aibă puii de minimum 2 luni;
- femelele gestante și cele în călduri pot fi sterilizate.
Pentru mai multe informații sau pentru programări, cetățenii pot contacta Primăria comunei Corbeni la numărul de telefon 0722.967.836, între orele 08:00 și 16:00.
Această campanie promovează bunăstarea animalelor, dar și responsabilitatea comunității față de acestea, oferind o soluție eficientă pentru reducerea abandonurilor.







































