Primăria comunei Bradu, una dintre cele mai bogate din judeţ graţie apropierii de Piteşti şi existenţei pe teritoriul său a numeroşi agenţi economici mari, a decis că este momentul să aloce bani pentru efectuarea de reparaţii capitale la staţiile de aşteptare călători (maxi-taxi) din localitate. Am fi salutat un asemenea demers dacă s-ar fi impus o astfel de investiţie. Însă staţiile nu arată deloc ca şi cum ar avea nevoie de reparaţii, ba din contră.
Să ne reamintim:
Primarul Dan Stroe – încarcerat în arestul Poliţiei Judeţene
Primarul Stroe, prins în flagrant de mită
Bradu, moftul imobiliar al Argeşului
Şi atunci, pentru ce să cheltuieşti 15.000 euro în acest sens? Am încercat să luăm legătura cu primarul Dan Stroe pentru a ne explica şi nouă în ce constă proiectul: ce se schimbă în staţii, de ce se fac lucrările, cât vor dura lucrările şi câte staţii intră în reabilitare. Ca de obicei, din păcate, primarul nu a răspuns la telefon pentru a sta de vorbă cu noi. Probabil este prea ocupat să mai pună la cale vreo investiţie de acest gen care ridică anumite semne de întrebare!