Cei care pretind că judecă politica de la noi pe date obiective şi pe raţiuni logice se înşală. Ştim acum că, în jocul politic intern, intervine „partenerul strategic” extern. Şi această intervenţie se face uneori cu duba neagră şi dis-de-dimineaţă. Iată de ce lupta politică nu mai pleacă de la o idee, de la o atitudine, de la un sentiment colectiv, ci de la ce doreşte acest partener. Când a fost deranjat de declaraţiile lui Liviu Dragnea referitoare la legile justiţiei, multinaţionale şi bănci, acest partener l-a încarcerat imediat ce politicianul român a părut vulnerabil politic. Bruxellesul nu mai vrea un Victor Orban. Dacă un pesedist deschide acum gura şi vrea să zică un cuvânt despre justiţie, el riscă să-şi urmeze fostul şef. Scăparea de puşcărie pare a fi preocuparea de bază a oamenilor din PSD. Atitudinea partenerului strategic extern este determinată tot de români, dar de acei români care sunt cozi de topor pentru politica de la Bucureşti.
Prin urmare, lupta politică dâmbovițeană a ajuns la noi un simplu spectacol, o punere în scenă a ceea ce doreşte „partenerul strategic”. Este în lupta aceasta politică un spectacol amuzant pe care îl pregăteşti cu seriozitate, îl lustruieşti, îl simplifici, ca la sfârşit să-l păstrezi în memorie ca într-o vitrină. Pentru că ea nu are nimic obiectiv în ceea ce înseamnă confruntare ideologică. Aici e spectacol de umbre, ca în peştera filosofului, iar lumina e „afară”. Şi, din această cauză, cu toţii dăm dovadă de un exces de europenism. Imediat după evenimentele din ’89, am dorit să intrăm în Uniunea Europeană. Şi bine e că am dorit acest lucru. Am dorit să intrăm în NATO, şi am intrat. Astăzi, dorim să intrăm în Spaţiul Schengen şi mai trebuie să avem răbdare. Şefii europeni ne cer partide puternice şi o anumită seriozitate în a le aplica politicile. Or, la noi, partidele se nasc întâmplător, dintr-o conjunctură parlamentară, dintr-o ceartă, dintr-un capriciu. Aceste partide au avut totdeauna la baza lor un element personal. Iar dacă în urmă cu doi sau trei ani un membru de bază al PSD mi-a făcut un decalog ideologic al propriului partid, astăzi la acest decalog aş mai adăuga eu o lege, anume să nu-ţi faci alt chip cioplit în afara celui de la Bruxelles. Această lege este cu sfinţenie păzită de preşedintele Klaus Iohannis şi camarila sa.
Drept care, cele ce se petrec în societatea noastră în ultimii ani demonstrează că noi trăim într-o colonie, nu într-o ţară europeană. „Partenerul strategic” de acum este „puterea garantă” de pe timpul lui Cuza. Nimic nu trebuie să se mişte la Bucureşti dacă nu are girul de la Bruxelles. Sigur, noi am vrut să intrăm în Uniunea Europeană, dar nu ca vasali, ci ca parteneri egali. Şi încă mai vrem să facem parte din această Uniune, dar cu o condiţie, birocraţii de la Bruxelles să nu se mai amestece în politica de la Bucureşti, să hotărască, de exemplu, ce autostrăzi să construim, ce păduri să tăiem, ce politici economice să iniţiem, unde să ne ţinem tezaurul ţării etc.
Iar dacă la congresul PSD a fost aleasă Viorica Dăncilă drept preşedintele acestui partid, să fiţi siguri că aşa s-a dorit în capitala Uniunii Europene. A fost creată astfel o realitate având la bază o utopie, în care am fost cuprinşi cu toţii; un univers sincretic de cuvinte repetate până la saturaţie, ritualuri ce ţin de psihologia maselor. În politica pesediştilor există tot felul de semne care indică latura teatrală a ei, simulantă, declamatorie, falsă a unuia precum Marian Oprişan, membru de bază al partidului. La politicianul acesta e ceva pueril, sau pur şi simplu cabotin. Are o proastă creştere, de baron local, voind să remarce tot ce este iritant, provocator şi incomod pentru colegii săi. Această latură teatrală nu-i lipseşte nici Vioricăi Dăncilă, noul preşedinte al PSD. În schimb, Codrin Ştefănescu este un tip fastuos, cu discurs dramatic, iubitor de glorie prin victimizare, extravagant, excesiv, cu neaşteptate izbucniri de orgoliu, care accentuează parcă falimentul politicii pesediste.
Este oare ceva mai facil, mai simulant, mai cinematografic, decât o asemenea comportare politică? Şi astfel, omul obişnuit îşi dă imediat seama de artificiile situaţiei în care se află acest partid. Sunt prea multe proiecte îndreptate spre oamenii care nu se pot ajuta nici măcar singuri, dar care niciodată nu vor fi duse până la capăt. Aşa s-a ajuns ca membrilor PSD să le placă jocul dublu. De altfel, acest joc se potriveşte perfect cu natura lor, de aceea le este atât de uşor să-l joace. Simulând şi ascunzându-şi sentimentele adevărate, ajung desigur să se înşele chiar pe ei înşişi, fără să mai ştie care le este gândul adevărat, când stau jos ori când se ridică în picioare. Prin urmare, ne trebuie reforme? Se votează cu nemiluita… agrare… electorale… morale… tot ce vrei. Se vor aplica însă? Nu! Şi o ţinem tot aşa. Această politică nu poate fi o metodă de a guverna. O fi fost ea bună în timpurile vechi, pe timpul lui Cuza sau regelui Carol I, când principalul nostru obiectiv politic era independenţa faţă de turci, dar nu astăzi, când principalul obiectiv al ţării este dezvoltarea economică. De altfel, nu e vina istoriei că nu o înţelegem la timp, mai ales că ea nu se dezvăluie totdeauna cu glas tare şi cu înţeles. Iar pentru faptul că-i înţelegem învăţăturile abia atunci când e prea târziu, nu putem arunca vina pe ea.
10 Comentarii
Rumburak
Nea Savule astazi ne bagasi mortu’n casa cu tot cu forcepsul. Pai na acu si matale, dupa ce ne-ametisi fo doua saptamani cu filozofia si politichia acu luasi tauru de coarne si iti varsasi naduful pe toanta aia. Pricepu si Veo din capu satului ca tu esti in mare suparare pe statu paralel si pe gaborii aia de-l bagara la beci pa mustaciosu, asa fara mare stabor si prin abuz. Care va sa zica fu complot si tradare apoi dadura cu pumnu-n masa apoi in gura si gata. Dupa tocmeala au unso pe vaca aia de la ciumaati sefa peste cireada si mata te uiti acu la Poarta cea Noua. Ca sa rupsa turma-n doua si juma fu lovita de streche ie un adevar, da sa puna stavila asa pe la mijlocu izlazului si mata sa ramai pe partea cu bozii, asta nu cade bine. Si dadusi cu crionu chimic prin gura si te-apucasi sa-t versi nadufu pe spatele cuponului de pensie dupa de uichendu asta ai pus-o de-o simulare politica. Privind matale asa la umbra alunitei cum se sparge turma in cirezi mai mici iar viteii se pierde si unii dintre ei suge la un singur tzat, ai avut revelatia.
Iara treaba sta cum zisasi matale cu jale. Tarlaua a ajuns la mila iuropenilor iar astia o mituira pe Veo sa mulga toata turma pe ascuns. Mare dreptate ai Nea Savule ! Neste nemernici. Io zic sa nu mai stai pana tarziu pe National Geographic ca uite ce te-apuca dimineata si ai nacazuri cu cucuiul.
Boni
Pentru ,,Rumbu care dă cu Raku” și cu mucii în fasole: ,,Așa e soarta boului, / Vițel adult, / Să stea la poarta noului, / Nițel mai mult.” Adică definitiv. Nenea Cipatu’, dl Savu are perfectă dreptate iar pe matale nu te prinde stilul de prost agramat. Există pericolul să rămâi așa dacă nu cumva a devenit o certitudine.
Anonim
Odată intrați in U.E. trebuie sa renunțam la o parte din suveranitatea națională.
Anonim
Si eu cred ca Dragnea a fost condamnat politic.
Anonim
Evident! Va veni vremea!
Anonim
Parcă-l văd pe editorialistul de serviciu regretând în sinea lui că el e obligat să pescuiască în…acvariul cu apă stătută …”de gură”… IDEI pt. editorialul viitor, în timp ce Pushyca lui se joacă răsturnată cu lăbuțele în sus de-a sobolanu’ şi pisica… si îl consolează cu o…mieuneală languroasă „Mon eEmin de jardin …cineva trebuie să şi..producă …şoricei”!…
Anonim
Cauta sa scrie ceva despre inflatie si nu-i iese socoteala. Oricum ar aduna tot atarna. Dupa ce s-a umplut de penibil acum isi linge rana din varful inteligentei.
Anonim
Păi dacă e șobolan, de-adevăratelea, fără ghilimele…
Ana
Daca un idiot foleseste regulile logicii, sa nu credeți ca judecata lui.este un rațională, ci tot o idioțenie.
marin
Da, ăsta e reversul medaliei: acceptăm propunerile Uniunii Europene, aproape necondiționat; doar Marea Britanie – ca stat fondator – a avut curajul să ceară ieșierea din acest cerc vicios!