Fiind cadru didactic de mai mulţi ani, deci cu o oarecare experienţă, îmi pot da seama că şcoala a devenit un mediu de propagandă a gusturilor juvenile ce comportă un pericol real pentru educaţia copiilor noştri. Şcolile au fost invadate de un nou spirit, cel virtual, unde copiii nu mai au scopuri, ci roluri. Iar acest pericol este provocat şi întreţinut chiar de unele cadre didactice. Este vorba despre acei dascăli care intră în legătură cu elevii lor prin intermediul Facebook-ului, încurajându-i pe copii, conştient sau nu, să comunice şi cu persoane necunoscute. Întrebând o elevă dacă are prieteni, aceasta mi-a spus că are în jur de 900. Când mi-a văzut mirarea, ea a precizat că e vorba de prietenii de pe Facebook.
Iată dar cum sentimentele noastre se exprimă acum într-un univers virtual. Acest univers va cuceri întreaga cultură. Nu privesc încă de pe acum copiii noştri la desene animate, în care sunt prezentate fiinţe precum Dracula, derivat din dragonul de ieri, care distruge totul cu ajutorul focului? Copiii aceştia stau în curtea şcolii, dar cu câte un telefon mobil în mână, fiecare cu jocul său electronic preferat, uitând, de fapt, că sunt la şcoală. Ei sunt absenţi, pierduţi în oceanul lumii lor electronice. Se formează astfel grupuri de copii care nu se cunosc între ei, dar care vorbesc zilnic despre cele mai intime probleme. Facebook-ul este generat de vaste organisme colective, care ţes o adevărată pânză de conexiuni, inexorabil însuşite de cei care se trezesc învăluiţi în plasa lor. Este vorba despre un sistem infernal, un lanţ de vrajă, care nu poate fi rupt.
Iar dacă facem o comparaţie între un computer şi o scrisoare, am constata că o scrisoare este limitată, dar ne face pe noi nelimitaţi din punct de vedere imaginar. Or, un telefon mobil este nelimitat, dar ne face pe noi limitaţi imaginar. Drept consecinţă, generaţia actuală de copii este constituită din câteva momente sufleteşti, sigure şi definite, cărora utilizatorul le găseşte dincolo de sine, în universul electronic, cu echivalenţe şi ecouri specifice. Nişte momente cărora le lipseşte ceva, anume poezia întâlnirilor fizice. Şi mai lipseşte şi putinţa dascălilor de a descoperi în elevii lor ţesătura aceleiaşi sensibilităţi. Mai ales că elevii lor au poate astăzi un plus de inteligenţă faţă de generaţiile anterioare, dar şi un minus de simţire.
Prof. Ionela UNGHEANU
2 Comentarii
Delia Dumitrica
Stimata colega, acea comparatie intre o scrisoare (care ne face nelimitati) si un computer (care ne-a transformat in oameni limitati) este extraordinara. Observ là mai toti copiii ca sunt foarte saraci afectiv, pe de o parte, si foarte informati, pe de alta parte. Doar ca volumul informational nu mai este proportional cu varsta lor , ci depaseste puterea de selectie si de absorbtie a adultului.
ION
Învățământul a fost distrus din interior și nu din exterior.
Un rol esențial în distrugerea educației l-au avut și îl au Ministerul Educației Naționale și Inspectoratele Școlare. Nimeni altcineva nu a îngenucheat atât cadru didactic cât și educația în general.
Atâta timp cât instituțiile mai sus menționate fac poliție politică și distrug ultimele rădăcini ale cinstei și dreptății, viitorul degradant al societății românești este asigurat.
În concluzie nimic nu este mai periculos pentru „școală” decât instituțiile coordonatoare ale învățământului românesc.
Politicul care ne conduce are nevoie de o calitate cât mai slabă a actului de educație ;i de un buget alocat pentru delapidare cât mai mare.