Primarul în funcţie al Piteştiului, Tudor Pendiuc, nu se lasă şi a contestat rezultatele alegerilor de duminică atât la Biroul Electoral Central, cerând renumărarea voturilor, cât şi la Judecătorie. Pendiuc ne-a declarat că se va adresa in rem şi Parchetului, dar şi la DNA cu un denunţ penal, considerând că alegerile au fost fraudate.
„Inadvertenţe”
Vă reamintim că primarul, care a candidat ca independent, a fost învins de viceprimarul Cornel Ionică (de la PSD) la o diferenţă de aproape 600 de voturi. „Am constatat foarte multe inadvertenţe la 41 secţii de votare. De exemplu, pe unele procese-verbale se vede clar cum mie mi-au dat nouă voturi, iar domnului viceprimar Cornel Ionică i s-au trecut 129 de voturi, când situaţia era, de fapt, total pe dos. Voi face sesizare la organele de cercetare penală pentru a stabili dacă şi cine a furat. Fac aceste demersuri pentru corectitudinea procesului electoral, nu de altceva. Şi sunt sigur că voi reuşi”, ne-a declarat Tudor Pendiuc.
„Bănuiesc că au mai fost nereguli”
Întrebându-l pe primar dacă este prima dată când constată astfel de nereguli la alegerile din Piteşti, acesta a declarat sec: „Deşi bănuiesc că s-au mai întâmplat nereguli de acest gen, până acum nu m-au interesat astfel de aspecte pentru că am câştigat alegerile la Piteşti la zeci de procente faţă de contracandidaţii mei. Şi, oricum, pe mine nu m-a anunţat nimeni, eu nu am ştiut nimic”, a declarat Tudor Pendiuc.
Flavius PETRESCU
4 Comentarii
Sorin
Nesimtirea acestei caricaturi e nemaiintalnita !
ion ionescu
daca voi nu ma vreti eu va vreau! asa a ajuns pendiuc! cind iessea el primar nu mai erau nereguli la vot! esti penibil domnule pendiuc! ai un pic de demnitate!
Diaconu Gabriel
Aici sunt argumentele lui.
Nimeni in Pitesti nu se astepta ca Pendiuc sa piarda alegerile. Pendiuc se identifica cu Pitestiul. Pendiuc a fost primar din 1992. Pana in anul 2000 inclusiv a fost ales pe listele PD. In acea vreme candidatii PSD la primarie aveau niste scoruri ridicole (7% etc.). Prin faptul ca a trecut la PSD, Pendiuc a ajutat foarte mult PSDul, care acum isi bate joc de el si ii fura voturile. Majoritatea pitestenilor au o parere buna despre Pendiuc. E imposibil ca Ionica, de la PSD sa fie pe primul loc. Probabil ordinea e cea anuntata de dna Barata la CurierTV Pitesti in noaptea alegerilor, pe surse, locul 1 -Pendiuc, locul 2 – Sofianu (PNL). Desi e anchetat de DNA pt Publitrans, eu nu sunt de acord ca Pendiuc sa fie furat la voturi de catre Ionica, care nu va scapa nici el. Eu o sa ies in strada pentru Pendiuc, chiar daca nu am votat cu el la precedentele alegeri, pentru ca niciodata nu am votata PSDul. DE CE SA FIE FURAT PENDIUC?!?
ion ionescu
din moment ce vrei iesi in strada sigur ai votat cu el si cu psd ul! asuma ti! ce sa ti spun pina acum nu s a mai furat la vot,cum nu a mai iesit pendiuc acum a fost furat!