Există un anumit hazard în unele măsuri luate la Primăria Mioveni. Dar pentru a-l vedea, trebuie să-l înţelegi. Or, noi nu mai ştim să vedem şi nici să judecăm decât după aparenţe. De exemplu, un bărbat care nu-l salută pe altul trebuie să fie supărat, fără să se aibă în vedere că poate nu l-a văzut. Un tânăr care vorbeşte cu o tânără trebuie să fie iubiţi, fără să se ia în considerare că poate sunt fraţi sau simple cunoştinţe. Drept care, tot ce nu este imediat evident scapă observaţiei noastre raţionale, de parcă am fi orbi. În caz colectiv, însă, lucrurile stau şi mai grav. De exemplu, la Mioveni trasarea pistei pentru biciclişti direct pe trotuarul îngust poate provoca probleme şi evenimente dintre cele mai neplăcute.
Prin urmare, dacă eşti cuprins de unele măsuri administrative ale Primăriei Mioveni, luându-le drept adevăruri trainice, rişti să fii lovit de un astfel de „adevăr” şi să fii mutilat pe viaţă. Dacă nu, atunci ai impresia că administraţia oraşului s-a organizat împotriva ta minuţios, birocratic, neomeneşte. Drept care, multe dintre hotărârile Primăriei sunt creatoare de conflicte verbale, dar şi fizice între cetăţeni. Conflicte de acest fel nu cunosc un mediu mai propice decât trotuarele oraşului. Şi astfel, ai impresia că administraţia de aici creează conflicte în birourile Primăriei şi le transferă în stradă. Este vorba despre certuri şi înjurături, lovituri şi sânge. Există în Mioveni, aşadar, o zbatere cotidiană cu resurse epice ieftine poate, dar cu un angajament sufletesc deosebit de bogat şi agresiv. Iar dacă vrei să stabileşti cine este vinovatul pentru conflictele stradale, îţi este aproape imposibil. Pentru că, în stradă, fiecare aruncă vina alături, asupra altuia. Numai că altul putem fi oricare dintre noi: eu, tu sau el, complici prin pasivitatea noastră la nesfârşita dezordine ce domneşte pe străzile acestui oraş.
Iată dar un exemplu evident, care poate demasca şi vinovatul. O mămică stă pe o bancă, butonând un telefon mobil, în timp ce copilaşul ei se joacă puţin mai încolo cu o jucărie mobilă. În spatele femeii este gardul viu, iar la doi metri se află strada. Lângă ea, pe trotuar, a fost trasată o pistă pentru biciclişti. Drept care, copilul are la dispoziţie pentru joacă aproximativ un metru din trotuarul rămas, pe care, de altfel, trec pietonii. La un moment dat, copilul se duce după jucăria sa mobilă, care s-a oprit pe pista bicicliştilor, chiar când trece un biciclist cu o viteză egală cu maşinile de dincolo de trotuar. Se pare că biciclistul, un adolescent agresiv, s-a luat la întrecere cu una dintre aceste maşini. Şi astfel, copilul nu mai poate fi evitat; el este proiectat direct în gardul viu şi ţepos. În acel moment, sesizând pericolul, mămica aruncă mobilul şi se repede la copil. Micuţul, însă, nu a fost lovit frontal, ci doar azvârlit în gardul viu. În urma acestui incident, copilul s-a ales cu câteva zgârieturi pe faţă, iar telefonul femeii a fost călcat în picioare de pietonii curioşi.
Un alt exemplu. Am văzut cum o ţărancă se îndrepta grăbită spre piaţă. Dar, în câteva secunde, a fost aruncată la pământ de către un biciclist, probabil drogat, pentru că şi-a justificat gestul prin faptul că se afla pe pista unde el are prioritate. Biata ţărancă nu ştia că trotuarul mai conţine şi o pistă pentru biciclişti. Drept care mă întreb: oare unde au văzut diletanţii de la primărie că se fac piste pentru biciclişti în faţa băncilor pentru odihna bătrânilor şi joaca micuţilor? Unde au văzut aceşti oameni că se amenajează astfel de piste în zonele aglomerate ale oraşelor? Şi ar mai fi ceva ce demască totala indiferenţă a celor de la această primărie potemkină. La trecerile pentru pietoni, pista pentru biciclişti nu este întreruptă. Deci, dacă vrei să traversezi strada şi te afli în spaţiul de lângă semafor, aşteptând culoarea verde, rişti să fii lovit nu de o maşină, ci de vreun biciclist turbat. Or, pentru a evita un astfel de pericol, trebuie să te retragi puţin mai în spate pe trotuar, dar şi aici rişti să-i încurci pe pietoni.
Prin urmare, rândurile acestea nu sunt rodul imaginaţiei mele, ci produsul unor fapte concrete la care-l invit să reflecteze pe primarul nostru. Primar care, altminteri, de câte ori a făcut-o, a găsit soluţii rezonabile. Să mai adaug un exemplu. Un bătrân, aflat în aşteptarea culorii verde pentru a traversa, dar fără să-şi dea seama că se află pe pista velocipedelor, s-a trezit cu un biciclist în spinare. Acesta se afla la întrecere cu un alt biciclist, punându-l pe bătrân la pământ chiar în strada pe unde treceau maşinile. Norocul omului a fost că, în acel moment, nu a trecut nicio maşină. Sigur, cititorul nu trebuie să înţeleagă că sunt împotriva pistei pentru biciclişti în Mioveni – recent, chiar i-am cumpărat fiicei mele o bicicletă – dar asemenea piste trebuie amenajate în alte locuri, unde nu sunt bănci pe trotuare sau treceri de pietoni. Am văzut şi eu în marile oraşe piste pentru biciclişti, dar ele se aflau în locurile care se pretau, nu ca la noi, la Mioveni, aşa la voia hazardului. Mai ales că a merge cu bicicleta nu înseamnă doar a te deplasa pur şi simplu, ci a face şi sport. Este într-adevăr ceva de decor la Mioveni; un anumit exces de zel administrativ care, în loc să fie benefic, e toxic.
Gheorghe SAVU
11 Comentarii
TILICĂ
Este normal ce se întâmplă, atâta timp cât la conducerea unei Primării se află un bucătar mediocru, şef la Şantierul Primăriei şi la Drumuri judeţene un învăţător pilos, etc.
În general, SISTEMUL MAFIOT şi- a propulsat MAFIOŢII SISTEMULUI în toate funcţiile cheie, aducătoare de profit (sau pe româneşte aducătoare de şpagă), acesta fiind singura competenţă a indiviziilor în cauză.
Într- o ţară civilizată, pentru asemenea piste de biciclişti, atât bucătarul şef al Piteştiului, cât inclusiv învăţătorul cel curajos într- ale şpăgilor îşi dădeau demisia.
TILICĂ
Rectific, este vorba de bucătarul şef al Mioveniului
Emil Racovita
Ieri, citeam un comentariu, al domnului Puiu, din care reieşea cum circulă proprietarii de animăluţe lătrătoare însoţiţi de fel de fel de patrupede, prin orasul Mioveni. Mă gândeam cât de periculoşi sunt câinii aceia de luptă, care trec pe lângă noi, fără lesă şi fără botniţă.Astăzi, am deschis acest editorial, care a reuşit să mă enerveze chiar din introducere, prin modul în care ziaristul ne certa pe noi,” că nu ştim să privim şi să judecăm lucrurile”. Dacă la început nu am fost de acord cu el, pe măsură ce inaintam cu cititul, simţeam că intru în rezonanţă cu autorul. Am realizat că primarul şi administraţia au făcut acest oraş, varză ( fără nicio aluzie la trecutul domnului primar). Cât de obtuz să fii, să nu realizezi că pe un trotuar de doar 2m, circulă: bătrâni, bolnavi, gravide, noi născuţi( în cărucioare), copii de toate vârstele, cu trotinete, biciclete, skateboarduri, role, sau beţivi, drogaţi ,câini, pisici şi mai ştiu eu ce ? Autorul editorialului, consideră această inepţie cu marcajul pentru biciclete, drept “hazard”. Am înţeles din articolele unei jurnaliste de la “Argeşul”, că foarte mulţi din primăria Mioveni s-au” hazardat” şi anul acesta prin Elveţia, Suedia şi alte locuri plăcute ochiului şi inimii. Degeaba. De ei s-a lipit doar shoppingul. Asta demonstrează, prin ceea ce fac. Pe mine, deplasarea lor în străinătate, nu mă interesează. Vreau să ştiu însă, urgent, prin orice mijloace de informare, cum imi asigură mie primăria integritatea şi siguranţa atunci când merg pe stradă? În cazul în care, Doamne fereşte, se întâmplă un incident grav, adică o persoană, oricare ar fi ea, este lovită de o bicicletă sau muşcată de un câine, cine este persoana de la primărie , cu nume şi prenume, direct răspunzătoare? Jurnalistul îl îndeamnă pe primar “să reflecteze”dar timpul se scurge în defavoarea primarului. Se impun măsuri urgente. Menţionez că nu am niciun ghimpe împotriva primarului, pe care îl laud pentru majoritatea realizărilor şi-l critic atunci când e cazul. Dacă nu găsec rapid o rezolvare a acestei probleme, vin eu cu o propunere „tâmpită”; Mai trageţi două dungi pe trotuar! Una cu direcţie şi sens către Penitenciarul Colibaşi, pentru cei care nu gândesc şi ne pun viaţa în pericol şi una cu direcţie şi sens spre Spitalul Sf. Spiridon, pentru noi , locuitorii.
Cetatean
Are dreptate Emil Racoviță.
PETRICĂ
Primarul- bucătar prin trasarea benzii de biciclişti pe trotuar, cu efect micşorarea benzii pentru pietoni, nu a urmărit altceva, decât ceea ce au urmărit şi comuniştii în decembrie 89, prin legea care nu permitea cetăţenilor să formeze grupuri mai mari de 2 persoane, pentru a nu cumva a le trece prin cap idei care să răstoarne sitemul.de la aceea vreme.
Primarul nostru este bucătar, dar se pare că- i merge bine mintea într- ale răului, astfel ce n-a reuşit Ceauşescu, a reuşit bucătarul nostru. Astfel, în Mioveni cetăţeanul nu se poate aduna mai mult de unul că nu îi permite partea fizică a carosabilului.
Concluzia: primarul- bucătar nu va sta stresat că cetăţenii se vor aduna în grupuri mai mari de 1 pentru a complota împotriva sa.
Este bine şi aşa, că se putea lăsa mai rău, dacă bucătarului în cauză i- ar fi trecut prin cap să ne otrăvească cu niscaiva mâncare.
ILIE
Să fim serioşi, ar fi fost culmea ca pista pentru biciclişti să fie trasată pe carosabilul pe unde circulă primarul şi al său aliotman plătit regeşte din bani publici.
După cum bine se ştie, primarul nostru de Mioveni, nu circulă pe jos şi doar cu maşina, că de bicicletă nu este cazul că se dezechilibrează şi rupe nasul de Pinochio.
La fel şi domnul „învăţător” de la Primărie, tot cu maşina, că doar atât salariul cât şi buzunarul Primăriei este mare şi darnic.
Cât priveşte cadrele responsabile cu educaţia (plătiţi de Generalul Tudosoiu cu salarii de mizerie) care folosesc mersul pe jos de nevoie (că face piciorul frumos) pot fi călcate cu bicicletele de oamenii bucătarului că nu este nicio problemă.
În principiu când nu dă rezultate călcatul cu bicicleta, se practică metoda „călcatului în picioare” a celor care îşi caută dreptatea de către Mafioţii Statului.
Aşa deci, ca om simplu, fără influenţă politică nâai decât să te laşi călcat fie de bicicletă, fie de ceva picioare.
ION
Dacă nu ar fi coruptă Curtea de Conturi ar trebui să facă lumină şi în acest caz.
După cum bine se ştie în Mioveni exită o firmă care a luat bani frumoşi de la bugetul local pentru a trasa câteva dungi pe trotuar.
Bineînţeles suma plătită de Primărie este umflată, că doar firma pe lângă profit trebuie să aibă inclus în preţ şi parandărătul cu care s- au obişnuit primarii patriei noastre.
Curtea de Conturi ar trebui să vadă că nu s- a respectat legislaţia română coroborată cu cea europeană în domeniul trotuarelor şi a pistelor de biciclete (inclusiv condiţiile privitoare la lăţimea minimă …).
Dar cum corupţia domneşte în toate instituţiile din Argeş precum şi faptul că individul Georgescu este considerat tătucul Argeşului, nu trebuie să ne aşteptăm la minuni.
În concluzie, recomandăm oamenilor cinstiţi care nu au apucat să pună de- o maşină, sau mai pe scurt pietonilor, ca înainte de a pătrunde pe trotuar să facă o vizită la Muzeu pentru a împrumuta o cască şi o tunică din zale de pe vremea templierilor, pentru a face faţă loviturilor rezultate în urma contactului cu bicicliştii.
MARINEL
Ieşitul pe trotuarele Mioveniului a devenit o loterie, că doar tot suntem o ţară de alba- neagra.
Dacă ai noroc te întorci nevătămat acasă. Dacă n- ai noroc, nu este o problemă avem spital şi cimitir în oraş.
Este normal să fie aşa, nu trebuie să trăiască şi medicii?
Dar cu popii, ce aveţi, vreţi să moară de foame?
Oare cât o fi luând primarul de la medici şi popi pentru simplu fapt că îi aprovizionează cu marfă?
ALIN
Asta se întâmplă când la conducerea unui oraş ajunge un individ certat cu educaţia.
Doctorul
Domnule Savu, ieri am asistat la un incident aparut intre o batrana si un tanar biciclist pe pista de biciclete, la Mioveni. M-am aflat intamplator la Mioveni. Atunci mi-am dat seama ca aveti dreptate cu privire la indiferenta si nesimtirea autoritatilor locale in legatura cu aceasta problema
victor viorel
Cum e pe trotuarele din Mioveni asa e si politica PSD.