Se vorbeşte mult despre familie şi despre criza prin care trece. Acum doi ani, poporul a fost chemat la urne pentru a-şi spune părerea despre căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Astăzi, din cauza lui Covid-19, familiile comandă paturi pentru o singură persoană. De altfel, viaţa a făcut din sociologia particulară a familiei o psihologie universală. În prezent se desfac atât de uşor căsătoriile, încât începi să crezi că este vorba despre contracte de vânzare-cumpărare… Şi astfel, viaţa de familie se transformă într-un roman familial. 

Mulţi dintre noi ştim povestea întoarcerii lui Ulise, după ani lungi de rătăciri, înapoi acasă, odată cu încheierea Războiului Troian. El a revenit incognito la palatul reginei, nevasta lui, ca să poată studia situaţia fără a fi recunoscut de pretendenţii care puseseră stăpânire pe pământurile lui şi care se ciondăneau pentru a câştiga dreptul la mâna preaiubitei sale Penelopa. A fost propusă o întrecere şi toţi s-au învoit ca mâna reginei să fie câştigată de cel mai puternic dintre concurenţi. Ulise, în zdrenţe, şi-a demonstrat forţa întinzând arcul cel mare pe care îl lăsase acasă când plecase la război şi pe care niciunul dintre pretendenţi nu reuşise măcar să-l ţină în mână. Penelopa, însă, temându-se de vreo înşelătorie sau că vreun zeu olimpian încerca s-o seducă, a mai cerut şi alte dovezi de la el, ca să fie sigură că era cine pretindea că este. La care el i-a spus ceea ce nimeni altcineva nu ştia, decât ei doi şi singura servitoare care se îngrijea de odaia în care ei dormeau: anume secretul bine păzit al felului în care el meşteşugise cu mâna lui, dintr-un trunchi viu de măslin, patul conjugal. Nimeni altcineva n-ar fi avut de unde să ştie că el construise dormitorul nupţial în jurul unui măslin gros şi viguros, căruia îi tăiase crengile. 

Prin urmare, patul lui Ulise fusese confecţionat dintr-un măslin, care este simbolul păcii şi al înţelepciunii. Mitologia măslinului este foarte bogată, începând cu mitul Odiseei şi cu Vechiul Testament. Ulise ştia că nu poţi să-ţi întemeiezi o familie dacă nu dai dovadă de pace şi înţelepciune. Drept care, când ne referim la viaţa unei familii, la ceea ce se întâmplă cu ea, pentru a o cunoaşte cu adevărat, familia respectivă trebuie asociată unui mit. Iar mitul Penelopei, cred eu, e cel mai nimerit. Mai ales că, sub raport istoric, femeia nu s-a bucurat de aceleaşi consideraţii ca ale bărbatului. În ciuda acestui adevăr, sexul frumos şi-a păstrat graţia şi autoritatea morală. 

Oare frumuseţea fizică şi morală nu este şi nu a fost întotdeauna învingătoare a inteligenţei şi chiar a forţei? Nu avem decât să deschidem Biblia şi vom vedea cum uriaşul Samson a căzut victimă graţiilor frumoasei Dalila. Citim în alte poeme, precum cele homerice, că femeia, deşi sub dependenţa materială a bărbatului, a avut întotdeauna asupra lui o puternică influenţă morală. „Nu există bărbat cu bun-simţ, zice eroul Ahile, care să nu-şi iubească şi să nu-şi cinstească soţia”. Ulise însuşi spune că „nimic în lumea asta nu este mai scump decât o căsnicie în care domneşte unirea şi dragostea dintre bărbat şi femeie”. 

Şi ce îndreptăţit era să spună asta preafericitul soţ al virtuoasei Penelope! Simbolul femeii-soţie este Penelopa lui Ulise. În Odiseea lui Homer, aşa cum am văzut, după peregrinări şi rătăciri prin lumea largă, eroul plecat se întoarce acasă şi este recunoscut de soţia sa. 

Pe de altă parte, alături mitului Penelopei, familia mai are şi mitul Medeei. Femeia care se vrea dominatoarea bărbatului. În cazul acestui mit, aşadar, Medeea este cea care se răzbună pe copii pentru a-l pedepsi pe Iason. Dar şi soţul poate să-şi pedepsească soţia folosindu-se de copil. Aşa a fost de când lumea şi aşa va fi mereu. Descrierile psihologice de circumstanţă nu ne ajută aproape cu nimic dacă nu legăm actele comportamentale ale oamenilor de existenţa unor mituri, aşa cum creştinul îşi leagă ritualul său de imitatio christi. Acest tipar nefericit de dominare unilaterală continuă de la o generaţie la alta. Nu trebuie să înţelegem că toţi cei care formează familiile sunt doritori de dominare, ci mă refer la acei soţi care sunt victime de circumstanţă ale partenerilor de viaţă. Numai despre aceste circumstanţe îşi poate da cu părerea psihologul, dar niciodată despre atmosfera intimă a familiei respective, despre „cutia neagră” a ei, pentru că nu o cunoaşte. Climatul din familie îşi pune amprenta pe psihicul ambilor soţi. Ei nu mai sunt ce au fost înainte de căsătorie, pentru că în familie nu se trăieşte precum… cartofii, adică unul lângă altul, ci se convieţuieşte unul într-altul, precum lichidele. Deci, fiecare familie are un secret istoric, o cutie neagră, care poate fi determinant asupra destinului familiei respective. Pe de altă parte, familia are ca temei iubirea. Iar într-o familie fără iubire tragedia intră subtil şi insesizabil în sufletul nostru, până când pune definitiv o probă de mormânt pe strigătul nerostit de ajutor, trăgând după sine poarta ferecată a uitării. Iar în zilele acestea, coronavirusul este cel ce demască o familie dacă este fericită sau nu, prin simplul fapt al unui pat pentru o singură persoană sau pentru mai multe. În SUA, în acest an, 80% dintre paturile cumpărate au fost pentru o singură persoană. În România nu există o asemenea statistică. 

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio