Vasăzică, iar am avut dreptate. Mega-proiectul intitulat „Staţiunea de schi de la Moliviş” n-a fost altceva decât o mega-afacere dubioasă, de pe urma căreia au profitat nişte şmecheri, care, probabil, au acţionat „la pont”.
După vreo doi ani în care ziarul nostru a scris, de la faţa locului, că acolo, la aşa-zisa pârtie, banii sunt tocaţi degeaba, că nu s-a făcut decât un drumeag de acces, care, în fine, şi el a luat-o la vale, că se taie aiurea pădurile, că instalaţia de transport prin cablu cumpărată de la austrieci zace într-o curte, printre bălării, după ce – şi din aceste motive – a fost pierdută finanţarea europeană şi a trebuit să dăm banii înapoi la UE, după toate acestea şi multe altele, în sfârşit, mai vine cineva şi spune: „Băi, fraţilor, aşa e: regele e gol!”
Tandemul Manu-Mânzână de la şefia Consiliului Judeţean a sesizat, ca şi noi, că „regele” e complet dezbrăcat, şi nu cum îl văzuseră fostul lider Tecău şi primarii din comunele partenere: Arefu, Cicăneşti, Brăduleţ. Drept urmare, deşi, repetăm, toate aceste nereguli erau evidente, nu-ţi trebuia o dronă sau cine ştie ce satelit să le filmezi, să le vezi, ca să te autosesizezi, tandemul i-a tras de mânecă pe procurorii de la Curtea de Argeş şi pe inspectorii de la ITRVS. Alo, ce ziceţi, măi, băieţi, nu cumva asta e menirea voastră?! Nu pentru asta luaţi banu’?!
Şi uite aşa a fost deschisă Cutia Pandorei. Şi din ea au ieşit lighioanele: defrişări ilegale pe mii de metri pătraţi, lipsa împăduririlor (obligatorie în astfel de situaţii), puneri în posesie aiurea, în zona schiabilă, urmate de donaţii grăbite ale aceloraşi terenuri, după începerea anchetei penale! Şi câte-or mai fi şi s-or mai povesti în câţiva ani de-aici înainte… Că la noi, chestiile astea cu „băieţi deştepţi” durează când se anchetează…
În orice caz, pârtieeee! Faceţi loc, vin dosarele!
Gabriel LIXANDRU
8 Comentarii
arsenie Boca
si regele este tot Vecinul Costica? Presupun ca nici nu este de mirare…Vedeti sa nu deranjati apostolii raului:)
Gabriel Lixandru
Îmi place… profunzimea acestui comentariu, dom’ Arsenie… Deranjăm şi noi pe unul, pe altul;)
arsenie Boca
Va multumesc ! Ma gandeam (aici din morman)t, daca mortii aceia vii de la etaj realizeaza ca bratul lung al legii ( acela care o fi) a luat la puricat si contractele de publicitate realizate de cotidianul sefilor dvs. pe durata a vreo 20 de ani. Si in smerenia mea mi-este teama ca sfanta Kovesi este tare suparata de ceva risipa la cutia milei. Ma refer la fraude, contracte cu dedicatie, bani fara acoperire…chestii de genul. Am o mare teama, o tulburare, o stare de veghe. As vrea sa fi fost doar un vis urat insa la miazazi se aduna ceva nori care stau sa cada peste ce are mai gol cotidianul Argesul. Iertati-mi ratacirea..
Gabriel Lixandru
Taică Boca, dar tare tulburat mai sunteţi!
Elena Delia Dumitricā
Da, da, pârtie! Avem semnale ca anul asta va fi zapada toata primavara si toata vara. Deci unii isi vor petrece vacantele la…rācoare. Cred ca si-au cumparat sānii bune, rezistente la oameni „grei „.
Gabriel Lixandru
Să sperăm!
Puiu
Nişte ţărani! Nu mă refer la romanul lui Dinu Săraru ci la cei care au bătut palma şi au înfiinţat ADI Moliviş. Asta era cam prin 2008. Ce studiu au făcut ţăranii când au luat hotărârea să investească? Pe ce s-au bazat? O să-mi spuneţi că au avut un ideal, dar nu toţi sunt idealişti. Cei cu idei proaste se numesc idioţi. Şi-au ales ca termen de dare în folosinţă anul 2015. Păi n-au văzut şi ei cum fac austriecii ,de unde au cumpărat instalaţia, că e vorba de luni de zile ca să faci lucrări mari, cu capacitate de transport de 4500 de oameni pe oră, ca la Solden? Chiar dacă aş presupune că instalaţia ar fi pornit anul acesta, după 9ani, tot nu ar fi fost de ajuns. În această lungă perioadă trebuiau finalizate locuri de cazare, drumuri accesibile şi toate cele, cum îi stă bine unei staţiuni montane. Cum să începi cu centru de informare turistică şi pliante ,când tot românul ştie, că atunci când începi o construcţie nouă, prima dată faci wc-ul? Poţi s-o faci, atunci când creierul tău e mai neted ca pârtia. Am văzut că primarii au speranţe, şi le doresc să reuşească înainte de a-i apuca „frigurile”!
Gabriel Lixandru
Mulţumesc, d-le Puiu, pentru comentariu.