Parcul Lunca Argeşului din Pitești, tot mai interesant.
S-a „îmbogăţit” vizibil în ultimii doi ani, cea mai apreciată realizare fiind zona de aventură cu tiroliană, trasee de echilibristică, hamace legate de copaci, plase elastice ş.a.m.d.
Vă reamintesc, subsemnatul ziarist a „militat” ani la rând pentru exploatarea spaţiului din Luncă în acest fel. Nu ştiu dacă am fost citit sau auzit, cert e că ideea s-a propagat cumva în eter şi a prins rădăcini în mintea administraţiei locale care a transformat în realitate un plan simplu, dar de efect. Se vede că piteştenii o apreciază, din moment ce parcul altădată aproape pustiu, luat la picior doar de amatorii de jogging şi de biciclişti, este acum mai mereu plin.
Proprietarii unor terenuri de la marginea luncii au speculat acest lucru şi au înfiinţat două parcări private, fiindcă sunt acum zeci – câteodată sute de maşini care altădată „încălecau” trotuarul de pe Depozitelor. Este adevărat, şi acum mai vedem şoferi certaţi cu bunul simţ sau care se zgârcesc la 10 lei şi ocupă ilegal trotuarul, îngreunând circulaţia pietonilor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.
Revenind la ce s-a schimbat în parc, merită să menţionăm numeroasele aparate de fitness, zonele de picnic cu mese şi scaune din anvelope suprapuse, două spaţii deschise pentru amatorii de „scheme” cu placa, cu hover-ul şi alte „minuni” pe o roată, două sau mai multe. Au fost aduse, în capătul de la Podul Viilor, chiar şi mese de ping pong.
În Lunca Argeşului se organizează concerte, dar şi evenimente de amploare cum a fost, anul acesta, Simfonia Lalelelor. A avut un succes incredibil, făcând uitate ediţiile de tristă amintire din mandatul lui Ionică, probabil cel mai jalnic primar pe care l-a avut Piteştiul vreodată.
Foto descriptiv
Un Comentariu
Anonim
Nu prea îmi dau seama…acest articol e despre parc…sau „autorul” simte nevoia să își facă reclamă și poate primește și el ceva laude…🤔🤔🤔 Cum își asumă unii credit când chiar nu e cazul…sa nu mai zic k mereu mi s-au părut penibil să îți faci singur reclama…macar punea alt jurnalist sa scrie articolul (dădea mai bine)
Wtf…mulțumim domnule pseudo-jurnalist că ați făcut posibil ca visul unui parc decent pentru pitesteni sa devină realitate!!!