În județul Argeș, la ora 9 dimineața, situația persoanelor afectate de măsurile de carantină sau izolare se prezenta după cum urmează:
-persoane monitorizate de DSP, aflate în izolare la domiciliu: 6202
-persoane care au finalizat perioada de 14 zile de izolare: 807
-persoane aflate în carantină instituționalizată: 128
În ultimele 24 de ore, efective ale Poliției, Jandarmeriei și Poliției Locale au verificat 1873 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau carantină.
Astfel, au fost aplicate două sancțiuni, în valoare de 5100 de lei, persoanelor care nu au respectat masurile de izolare. Respectivii, unul din comuna Cetățeni și unul din Pitești, au fost plasați în carantină.
Au fost întocmite două dosare penale noi, totalul ajungând la 4.
S-au aplicat 107 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 200.000 de lei, pentru persoanele care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației.