În urmă cu câțiva ani, când nu îi trecea nimănui prin cap că ne vom confrunta cu o pandemie ce a pus la podea majoritatea sistemelor de sănătate din lume, am participat la un congres organizat de Societatea Română de Dermatologie. Au fost prezenți aproximativ 800 de medici specialiști, cadre universitare și tineri rezidenți ce aleseseră să nu ajungă chirurgi sau ginecologi, ci dermatologi. De la o asemenea întâlnire care dura trei zile plecai tobă de informații. Ascultai comunicări scurte și concise, ți se prezentau noutăți terapeutice din reviste internaționale și, cel mai important, zeci de imagini clinice ale unor bolnavi cu suferințe incredibile.
Un confrate din Craiova ne-a uimit pur și simplu, deși erau acolo practicieni cu decenii de carieră în spate: internase un bătrân țăran ce lucrase toată viața în agricultură, care pe toracele posterior avea 115 cancere! Tumori de dimensiuni și culori diferite, reliefate sau plate, care nu sângerau și nici nu-i puneau în pericol viața. În dermatologie sunt câteva variante de tumori catalogate în tratatele de specialitate ca fiind maligne, dar care evoluează benign și nu fac metastaze la distanță.
Am avut și eu o pacientă, tot din mediul rural, în vârstă de 80 de ani, căreia la solicitarea ei i-am extirpat trei din cele 10 cancere împrăștiate pe frunte, pe nas și pe pomeți. Adusă la noi de o nepoată, am consultat recent o mamaie dintr-un sat din sudul județului, în vârstă de 91 de ani. Deși nepoata mi-a spus că are un început de Alzheimer, a vorbit coerent și avea o privire în care citești că nu va fi curând o legumă. Îmbrăcată o jachetă veche de culoare neagră, cu batic de aceeași culoare pe cap, slabă ca o blană și cu un chip înfricoșător: un cancer cât o cireașă pe pometul stâng, iar pe restul feței zeci de keratoze cenușii, care oricând se pot transforma în cancer. M-a impresionat când mi-a spus privindu-mă cu ochii în lacrimi: „Aș vrea să îmi faceți ceva ca să nu fiu așa de urâtă la înmormântare!
