“O parte din eșecul Schengen se „datorează” și celor de la USR!”.
USR critică acum de zor tot ceea ce a negociat cu Comisia Europeană în 2021 pentru în PNRR-ul României. Vasile Mihăilescu, fost consilier județean, consideră că o astfel de atitudine este duplicitară și că USR continuă pe linia începută prin care a atacat constant România la forurile europene. „Poate că o parte din eșecul aderării la Spațiul Schengen li se „datorează” și celor de la USR. Mereu au fost cu jalba în proțap la „Înalta Poartă”, punând piedici peste piedici.
Europarlamentarii altor țări au votat la unison când a fost vorba despre interesele patriei lor, ai noștri nu. Să nu uităm prea ușor că în urmă cu mai bine de un an USR-iștii și-au asumat răspunderea pentru acele negocieri și au stabilit termenele și reformele pe care trebuia să le respecte România pentru a primi finanțarea europeană.
După un an de la acele negocieri, USR s-a răzgândit și vrea să salveze acum centralele pe cărbune din România pe care se angajase să le închidă. Curat murdar, coane Fănică!”, declară Vasile Mihăilescu.